

Municipiul Tulcea va aloca stimulente financiare pentru medicii angajați în Secția de Pediatrie și U.P.U.
ActualitateEditorial 29 aprilie 2025 D.C.

Pornită ca o necesitate în 2020, în plină pandemie, și conștientizând importanța vitală a unui sistem medical bine pus la punct, Consiliul Local al Municipiului Tulcea a decis astăzi, 29 aprilie 2025, să continue sprijinul acordat Spitalului Județean de Urgență Tulcea.
Prin hotărârea adoptată, Consiliul Local a modificat și completat asocierea cu Consiliul Județean Tulcea, aprobând o contribuție financiară consistentă pentru stimularea atragerii de medici specialiști atât pentru Secția de Pediatrie, cât și pentru Unitatea de Primiri Urgențe.
Municipiul Tulcea va aloca, până în aprilie 2027, stimulente financiare în cuantum de maxim 10 salarii minime brute pe țară lunar pentru medicii specialiști/primari angajați în Secția de Pediatrie.
„Începând cu aprilie 2025 și până în aprilie 2027, se vor aloca aceleași stimulente – maxim 10 salarii minime brute pe țară lunar – și pentru medicii specialiști/primari care activează în Unitatea de Primiri Urgențe.
Această decizie vine în urma solicitării Spitalului Județean de Urgență Tulcea, care a semnalat dificultăți mari în asigurarea continuității asistenței medicale din lipsa acută de specialiști, atât în pediatrie, cât și în urgențele minore și majore.
Consiliul Local Tulcea reconfirmă astfel angajamentul său ferm pentru susținerea sănătății comunității și pentru asigurarea unui act medical de calitate, investind în atragerea de specialiști esențiali pentru serviciile medicale din municipiu” a declarat viceprimarul municipiului Tulcea, Andaluzia Luca.