Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de muncă Tulcea, informează persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj că au o serie de obligații esențiale, pe care nu le vor neglija:
Să se prezinte lunar, pe baza programării sau ori de câte ori este solicitată, la agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă la care este înregistrată pentru a primi sprijin în vederea încadrării în muncă.- Să comunice în termen de 3 zile agenției pentru ocuparea forței de muncă unde este inregistrată orice modificare privind: încadrarea în munca; emiterea certificatului de înmatriculare sau a autorizatiei de functionare pentru a desfatura activități independente; realizarea unor venituri lunare mai mari decât indemnizația de somaj; satisfacerea obligațiilor militare; plecarea din tară; concediul de maternitate sau de îngrijire a copilului; pensionarea; admiterea într-o forma de învatamânt; alte situații.
- Să participe la serviciile pentru stimularea ocupării și de formare profesională oferite de agenția pentru ocuparea forței de muncă unde este înregistrată.
Atenție la faptul ca această obligație nu se aplică atunci cand persoanele care obțin indemnizație de șomaj participă la programe de formare profesională, organizate în condițiile legii și a căror finanțare este asigurată din asistența financiara nerambursabilă primită de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, prin intermediul Fondului european de dezvoltare regional, Fondului social european și Fondului de coeziune.
- În calitate de beneficiar al indemnizației de șomaj trebuie să caute activ un loc de muncă.
- Nu în ultimul rând, trebuie să înștiințeze în scris agenția pentru ocuparea forței de muncă la care sunt înregistrate cu privire la apariția stării de incapacitate temporară de muncă și datele de identificare, respectiv numele medicului prescriptor și unitatea în care acesta activează, în 24 de ore de la data acordării concediului medical.
Atentie: dacă plecați din țară mai puțin de 3 luni, indemnizația de șomaj se suspenda, iar dacă plecați mai mult de 3 luni indemnizația de șomaj încetează!!!
Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Tulcea