Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Parașutații de la PPDD au mai mazilit un tulcean! Parașutații de la PPDD au mai mazilit un tulcean!
Încet încet feuda lui Dan Diaconescu de la Tulcea rămâne fără..tulceni. După ce pe rând posturile de candidat în colegiile tulcene au fost ocupate... Parașutații de la PPDD au mai mazilit un tulcean!

Încet încet feuda lui Dan Diaconescu de la Tulcea rămâne fără..tulceni. După ce pe rând posturile de candidat în colegiile tulcene au fost ocupate de indivizi dubioși parașutați pe meleagurile noastre, marea lor majoritate traseiști politici,acum noii veniți oferă sinecuri apropiaților, debarcând membrii ce au muncit în campania de la locale.

Ultimul scandal a strârnit râsul chiar și într-un loc serios, cum este Biroul Electoral Județean, acolo unde PPDD s-a prezentat cu două propuneri, probabil neștiind dreapta ce face stânga în filială. Inițial a ajuns la BEJ propunerea PPDD de desemnare a numitului Ticu Năstase, pentru ca ulterior să mai fie înregistrată o cerere pe numele Odette Elena Drăghici. După consultări cu și între liderii PPDD ce își fac veacul prin cafenelele bucureștene și mai rar pe meleaguri tulcene, s-a renunțat la Ticu Năstase.

Singurul lucru care merita precizat,inclusiv spre știința trimișilor PPDD la Tulcea, este că singurul tulcean prezent pe lista de candidați, trimis la sacrificiu în Colegiul numărul patru, nu mai poate fi scos de pe liste, chiar dacă ar mai veni un doritor să investească cinci mii de euro, aceasta fiind suma despre care surse din partid spun că ar fi intrat pe rând în buzunarele fostului PRM-ist și PDL-ist Liviu Cotîrlă, cel parașutat la Tulcea, bani despre care nimeni nu garantează că ar fi ajuns și la partid sau la Dan Diaconescu….

Vadim despre liderul PPDD Tulcea: „Codîrlă e ofiţer acoperit!“

Liderul PRM , Corneliu Vadim Tudor a vorbit despre traseistul politic Liviu Codîrlă, ajuns prin metode financiare probabil preşedintele organizaţiei judeţene Tulcea a Partidului Poporului Dan Diaconescu.Trebuie spus că dintre toţi candidaţii paraşutaţi politic la Tulcea nici unul nu este tulcean!

„Îl mai ţineţi minte pe Liviu Codîrlă, fost deputat PRM? Individul era (şi încă mai este) ofiţer acoperit al unui Serviciu Secret. La un moment dat, la ordinul lui Vasile Blaga, acest Codîrlă a dezertat din PRM la PD! Acum, Codîrlă este reactivat şi strecurat în partiduleţul Puradelului din Caracal, fiind, cică, preşedintele Filialei PP-DD Tulcea. Bă, nenorociţilor, care vă daţi mari spioni: mai staţi, dracului, în banca voastră, că nu păcăliţi pe nimeni…“ .

Implicat în afaceri dubioase, Codîrlă a fost membru al Partidului Noua Democraţie, apoi a trecut la PRM, unde brăileanul,demn urmaş al celebrilor Nati Meir şi Raj Tunaru, a devenit deputat de Galaţi, apoi a trecut la PDL unde a candidat la Camera Deputaţilor în Colegiul 18 Berceni, iar acum a trecut la Partidul Poporului fiind trimis la Tulcea pentru o nouă candidatură.