În perioada 18 -21 mai a.c., aproximativ 45 jandarmi au acţionat zilnic, la nivelul municipiului şi judeţului Tulcea, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, însumând peste 120 de misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii publice.
Jandarmii au intervenit în 43 situaţii pentru aplanarea unor stări conflictuale (săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare; atragerea de persoane, sub orice formă, săvârşită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obţine foloase materiale, precum şi îndemnul sau determinarea, în acelaşi scop, a unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte; consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege; provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice; tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă; escaladarea gardurile care delimitează spaţiul de joc; păşunatul în pădurile în care este interzis acesta) şi au aplicat 39 sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor este în cuantum de 8.825 lei.
De asemenea, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea au constatat 4 infracţiuni, dintre care trei în mod independent şi una în cooperare cu Poliţia, cu 4 făptuitori identificaţi.
Tot în perioada de referinţă jandarmii tulceni, au desfăşurat şase acţiuni preventive cu tema ,,Drogurile şi alcoolul îţi distrug viaţa ” respectiv ,, Împreună pentru siguranţă în şcoli”, ,, Să promovăm un compartiment civilizat în societate” la şase instituţii de învăţământ preuniversitar din municipiu şi judeţul Tulcea, în prezenţa a peste 150 de elevi.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE