PLÂNGERE PREALABILĂ PENTRU ELIMINAREA DIN ORDINUL DE PROHIBIȚIE A RESTRICȚIILOR PRIVIND PESCUITUL SPORTIV
ActualitateEditorial 22 martie 2021 D.C.
Către,
1. MINISTRUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE
2. MINISTRUL MEDIULUI APELOR ȘI PĂDURILOR
Stimați domni Ministri,
Federația Română de Pescuit Sportiv, federație sportivă națională, persoană juridică de drept privat, de interes național și de utilitate publică, recunoscută și autorizată ca federație sportivă națională, cu sediul în Albă Iulia, str. Octavian Goga nr. 7, jud. Alba, reprezentată prin președinte, dl. Popescu Ștefan, împotriva prevederilor referitoare la pesccuitul sportiv din Ordinul comun MADR-MMAP nr. 58/462/2021, privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2021, publicat în Monitorul oficial Partea I nr. 278/19 martie 2021, în baza prevederilor art. 1, 7 și 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, înaintăm următoarea:
PLÂNGERE PREALABILĂ
prin care vă rugăm să eliminați orice referire la pescuitul sportiv din Ordinul memnționat, ca fiind abuzivă și nelegală.
Însusținerea Plângerii prealabile invocăm următoarele:
MOTIVE
prin care susținem nelegalitatea interzicerii pescuitului sportiv pe perioada prohibiției invocate și chiar comiterea unui abuz de drept, după cum urmează:
1. Ca observație generală, prohibiția piscicolă nu este definită la art. 2 din OUG 23/2008, prin urmare aplicăm norma generală a prohibiției. Astfel, prohibiția conform DEX, înseamnă:
PROHIBÍȚIE, prohibiții, s. f. Măsură legislativă sau administrativă prin care se interzice producerea, vânzarea, exportul sau importul unor mărfuri.
Prin urmare, pescuitul sportiv care nu este o activitate economică prin care s-ar valorifica resursele acvatice vii din apele publice, ci este o activitate sportivă, reglementată prin Legea nr. 69/2000 privind educația fizică și sportul.
În susținere, menționăm Motivarea Curții Constituționale a României din Decizia nr. 693/2016, care la art. 15 a reținut ca act de reglementare a pescuitului sportiv Regulamentul de organizare și practicare a pescuitului sportiv din România, elaborat de Federația Română de Pescuit Sportiv, persoană juridică de drept privat, de interes național și de utilitate publică, asimilată autorității publice prin prevederile exprese ale art. 35(2) și 36(1) din Legea nr. 69/2000, coroborat cu prevederile art. 2 alin.1 lit. b din Legea nr. 554/2004, lucru reținut și de Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 45/2006 privind excepția de neconstituționalitate a art. 36(1) din Legea nr. 69/2000.
Tot în Decizia menționată, la art. 20 din Motivare, se stabilește în clar ce reglementează cele două acte normative, respectiv OUG 23/2008 – protejarea și conservarea resurselor acvatice vii, privatizarea unităților de acvacultură, etc., iarLegea sportului reglementeză activitățile sportive.
Prin urmare, nu este de competența celor două ministere să facă reglementări pe un domeniu pe care nu îl au în obiectul de activitate.
2. Încălcarea art, 12 alin. 4 și 5 din OUG 3/2008, invocat ca temei de drept pentru emiterea Odinului de prohibiție. În susținere arătăm următoarele:
– potrivit articolului mențional, se reține:
(4) Anual, la propunerea Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, prin ordin comun al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului mediului, se vor stabili perioadele și zonele de prohibiție a pescuitului, precum și zonele de protecție a resurselor acvatice vii.
(5) Pentru apele care constituie frontieră de stat, perioadele de prohibiție, regulile de pescuit, precum și zonele de protecție a resurselor acvatice vii se stabilesc în concordanță cu convențiile internaționale încheiate cu statele riverane.
– dineconomia acestui articol, rezultă în clar că se interzice pescuitul și nicidecum pescuitul sportiv. Pescuitul este activitate economică, iar pescuitul sportiv este activitate sportivă, ce nu intră în competența de reglementare a ministerelor emitente a Ordinului de prohibiție.
– spre confirmare, redăm descrierile celor două activități, conform Codului CAEN.
Astfel, potrivit Codului CAEN 0312 – pescuit în ape dulci, se precizează:
Pescuitul in ape dulci
Această clasă include:
• pescuitul comercial în ape dulci
• colectarea crustaceelor și moluștelor de apă dulce
• colectarea animalelor acvatice de apă dulce
Această clasă include de asemenea:
• colectarea materiilor acvatice de apă dulce
Clasă CAEN 0312 exclude:
• prelucrarea peștelui, a crustaceelor și moluștelor, vezi CAEN 1020
• servicii de inspecție, protecție și patrulare piscicolă, vezi CAEN 8424
• pescuitul sportiv sau recreațional, vezi CAEN 9319
• activități ale rezervațiilor de pescuit sportiv, vezi CAEN 9319
Prin urmare, din cuprinsul temeiului de drept invocat pentru emiterea Ordinului de prohibiție lipsește pescuitul sportiv sau recreațional, prin urmare includerea pescuitului sportiv în Ordin este ilegală și abuzuvă.
3. Încălcarea art. 1(3), art. 15(1), art. 49(1), art. 53 și art. 115 alin6 din Constituție.
În susținere, precizăm că:
– potrivit art. 1(3) din Constituție,
„România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.”
– Potrivit art. 15 (1) din Constituție,
(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea. Așa cum am arătat, pescuitul sportiv se supune reglemntărilor stabilite prin Legea sportului, așa cum a susținut și CCR în Motivarea Deciziei 693/2016.
– Potrivit art. 49(5) din Constituție,
Autorităţile publice au obligaţia să contribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a ţării.
Prin urmare, obligația autorităților este de a asigura accesul libet al tinerilor la viața sportivă a țării. Intericerea practicării pescuitului sportiv este așadar abuzivă.
– Art. 53 din Constituție prevede:
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
Așadar, restrângerea unui drept se poate face doar prin Lege, nu printr-un Ordin de ministru, fie el și comun.
– art. 115(6) din Constituție prevede:
Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.
Pescuitul sportiv fiind recunoscut ca sport, nu poate fi reglementat prin OUG și încalcă și Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă care interzice dubla reglemntare, lege desemnată ca obligatoriu a fi respectată conform jurisprudenței Curții Constituționale a României.
4. Faptul că pescuitul sportiv este un drept garantat de stat este stabilit prin Legea nr. 69/2000, obligatoriu a fi respectată de miniștri, potrivit art. 1 din Legea nr. 115/1999 R privind răspunderea ministerială și a jurământului de investitură depus în fața președintelui, jurământ prevăzut de art. 82 din Constituție.Astfel, potrivit art. 1(2) din Legea nr. 69/2000,
În sensul prezentei legi, prin educație fizică și sport se înțelege toate formele de activitate fizică menite, printr-o participare organizată sau independentă, să exprime sau să amelioreze condiția fizică și confortul spiritual, să stabilească relații sociale civilizate și să conducă la obținerea de rezultate în competiții de orice nivel.
Potrivit art. 2(1) din aceeași lege,
Educația fizică și sportul sunt activități de interes național sprijinite de stat.
Potrivit art. 2(5) din aceeași lege,
Practicarea educației fizice și sportului este un drept al persoanei, fără nici o discriminare, garantat de stat. Exercitarea acestui drept este libera și voluntară și se realizează independent sau în cadrul structurilor sportive asociative.
La art. 3(1) din Legea 69/2000 se prevede:
Autoritățile administrației publice, unitățile și instituțiile de învățământ, instituțiile sportive, precum și organismele neguvernamentale de profil au obligația să sprijine sportul pentru toți și sportul de performanta și să asigure condițiile organizatorice și materiale de practicare a educației fizice și sportului în comunitățile locale.
Așadar, atât din prevederile Constituționale cât și din prevederile din Legea nr. 69/2000, autoritățile publice au obligația să sprijine activitățile sportive, nu să le interizcă, fie și temporar.
5. A fost încălcată obligativitatea dezbaterii publice a Proiectului Ordinului de ministru privind prohibiția prevăzută expres de art. 31 din OUG 23/2008.
Potrivit art. 31 din OUG 23/2008,
Asociațiile de pescari profesioniști, asociațiile de pescari sportivi și alte entități asociative legal constituite, precum și organizațiile sindicale ale personalului din sector au statutul de entități reprezentative în procesul consultativ de adoptare a deciziilor.
Deși Federația Română de Pescuit Sportiv a notificat cele două ministere cu privire la nelegalitatea celor prevăzute în Ordinul de prohibiție referitor la pescuitul sportiv și a solicitat prezenta la procesul de dezbatere a Proiectului de ordin, nu a fost invitată, încălcând astfel legea, federația fiind singura competentă pe reglementările privind pescuitul sportiv.
Față de cele de mai sus, vă rugăm să modificați de urgență Ordinul de prohibiție, eliminând orice referire la pescuitul sportiv, ca fiind făcute cu încălcarea drepturilor și intereselor Federației Române de Pescuit Sportiv, care potrivit interdicțiilor cuprinse în Ordin cu privire la pescuitul sportiv, nu își poate desfășura activitățle prevăzute de lege și de propriul statut.
Până la efectuarea modificărilor solicitate, ne vom adresa Instanței de contencios administrativ pentru suspendarea tuturor prevederilor privind pescuitul sportiv.
În drept invocăm:
– art. 1, art. 2 alin.1 lit.b, art. 7 și art. 14 din Legea nr. 554/2004
– articolele din Constituție și Legea nr. 69/2000 invocate în motivarea prezentei Plângeri prealabila
Alba Iulia PREȘEDINTE FRPS
22 martie 2021 Popescu Ștefan