„PNL-ul județean e viciat, servind alte interese”.Organizația PNL Sulina a trecut la Forța Dreptei,cu tot cu primarul în funcție
ActualitatePolitica 7 aprilie 2024 D.C.
Sabotat încă din timpul mandatului de conducerea liberală de la Tulcea, în detrimentul dezvoltării orașului, primarul Sulinei a anunțat că întreaga organizație PNL a trecut la Forța Dreptei, inclusiv cei patru consilieri locali în funcție.
„În urma ,, discutiilor’’ avute in cadrul PNL -Tulcea , vis-a-vis de candidatura mea, am ales sa nu fac compromisuri și să nu fiu împotriva orașului și a sulinenilor, am ales să păstrez aceeași direcție dreaptă. Nu aș fi putut continua pentru încă 4 ani de mandat sub sigla unui PNL județean viciat, servind alte interese.N-am vrut sa ajung să merg pe stradă și să-i văd pe cei alături de care am crescut , pe cei alături de care trăiesc și să știu că i-am ,, vandut’’.De aceea eu și întreaga organizație PNL -Sulina am trecut la FORTA DREPTEI Liberale considerând ca interesele noastre personale nu pot fi puse mai presus de interesele celorlalți oameni lângă care trăim. Mă bucură susținerea membrilor mai vechi cât și a celor mai noi, iar numărul crescând al celor care ni se alătura îmi întărește convingerea ca suntem pe drumul cel bun , pe drumul corect” a declarat primarul orașului Sulina, Dan Nicolcenco.