Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

„PODUL“ AȘTEAPTĂ APROBAREA BUGETULUI „PODUL“ AȘTEAPTĂ APROBAREA BUGETULUI
Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu a declarat că nu există niciun fel de probleme privind investiția Pod suspendat peste Dunăre, în momentul de... „PODUL“ AȘTEAPTĂ APROBAREA BUGETULUI

schiță

Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu a declarat că nu există niciun fel de probleme privind investiția Pod suspendat peste Dunăre, în momentul de față fiind bugetat avansul pentru achiziționarea materialelor necesare.
„Este deja bugetat avansul care se va da în decurs de o lună celor de la Astaldi, întrucât toată lumea așteaptă avansul pentru a fi făcute comenzile de către subcontractori pentru materialele care intră în operă. Din câte am înțeles, Fincantieri, prin Șantierul Naval Tulcea, se ocupă de managementul a ceea ce înseamnă construcția metalică a podului de peste Dunăre și deja își caută subcontractori din județele Tulcea și Constanța, pentru componentele mici ale podului“, a declarat președintele Horia Teodorescu.
Săptămâna viitoare, va avea loc la București o întâlnire la nivel ministerial cu reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și ai firmei Astaldi, pentru asigurarea bunei desfășurări a investiției.