POLIŢIST ACUZAT CĂ SPRIJINĂ UN GRUP INFRACŢIONAL CONDUS DE FOSTUL SENATOR RECE!
ActualitateDezvaluiri 1 noiembrie 2017 D.C.
Primarul comunei Ceatalchioi îl acuză pe şeful de post din localitate de sprijinirea unui grup infracţional ce ar fi condus de fostul senator Traian Rece. Primarul Tudor Cernega a sesizat organele de anchetă cu privire la mai multe aspecte ce pot constitui indicii privind săvârşirea unor abateri disciplinare ale şefului de post din Ceatalchioi, Dumitru Pătraşcu.
„Începând cu luna octombrie 2016 şi până în prezent numitul Pătraşcu Dumitru sprijină şi încurajează un grup infracţional condus de fostul senator Traian Rece, care, printre altele a împiedicat (din octombrie 2016 până în august 2017) realizarea unei investiţii a Guvernului României şi anume, montarea şi branşarea unui cablu la staţia de alimentare cu apă potabilă a comunei Ceatalchioi.
În susţinerea celor sesizate, prin prezenta adresă deţinem probe concrete constituind în apeluri la 112, adrese ale Primăriei către ministrul de Interne, I.P.J. Tulcea, Instituţie Prefectului, Jandarmeria Tulcea. Mai deţinem procese verbale încheiate de organele abilitate, înregistrări video şi audio, dovedind clar încurajarea şi susţinerea unui grup infracţional de către şeful de Post Poliţie Ceatalchioi. “
Conducerea I.P.J.Tulcea va deschide o anchetă internă pentru a verifica aspectele sesizate de primar.