Premierul Ponta a ajuns la Tulcea
Actualitate 29 august 2013
Ieri după amiază, premierul Victor Ponta a ajuns la Tulcea (la hotelul Delta), după care a plecat spre Murighiol. Și-a petrecut noaptea la Puflene Resport, un complex turistic de lux din Delta Dunării, iar astăzi va face o croazieră pe brațul Sfântu Gheorghe cu nava Camena a hotelului Delta.
Tot astăzi premierul va vizita nava de protocol a marinei militare, Siret, care va fi în portul Tulcea, după care va pleca spre Constanța, acolo unde va participa la mai multe ședințe.
La Tulcea, premierul Ponta a discutat cu liderii politici despre regionalizare, dar a purtat și o serie de discuții despre dezvoltarea Deltei Dunării, respectiv despre pescuitul comercial în această zonă.