Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu: „Asigurăm o viață mai bună pentru oamenii din Delta Dunării!“
ActualitateALEGERI 2016Fotogalerii 2 iunie 2016 D.C.
„Încă de la începutul mandatului am pornit de la premisa că Delta, un loc extraordinar de frumos, este locuită, iar interesul nostru, al administrației locale, trebuie să se centreze, mai întâi, pe oamenii Deltei. Am ținut cont, întotdeauna, de solicitările venite din rândul locuitorilor din Delta Dunării și am încercat, pe cât posibil, să soluționăm problemele ridicate de ei“, a transmis președintele Consiliului Județean Tulcea.
În mandatul guvernului PSD condus de Victor Ponta, cu sprijinul guvernatorului de atunci, Lucian Simion, acum candidatul PSD pentru primăria Municipiului Tulcea, au fost îndeplinite mai multe dorințe ale localnicilor din Delta Dunării.
De asemenea, tot în beneficiul Deltei, au fost realizate o serie de investiții care își propun să dezvolte turismul în zonă, să faciliteze accesul către Deltă sau să simplifice achiziționarea permiselor de acces în localitățile din această zonă a județului.
Vești bune pentru oamenii Deltei
Astfel, în urma solicitărilor venite de la pescarii din Delta Dunării s-a permis utilizarea sculelor tip pripon și pescuitul în melele (Golful Musura, Melea Sf. Gheorghe).
Tot la cererea pescarilor din Deltă a fost micșorată perioada de prohibiție în complexul Razim – Sinoe de la 90 de zile la 70 zile, a fost permis pescuitul pe Dunărea Veche și în zona cursului vechi al brațului Sf. Gheorghe, a fost deblocată activitatea de pescuit în zona Perișor – Periteșca, a fost reglată perioada de pescuit la scrumbie, a fost permis pescuitul cu zilieri.
Și, pentru că activitatea de pescuit a fost gestionată corect, în 2015 s-a înregistrat cea mai mare cantitate de pește raportată în ultimii zece ani, și anume 3400 de tone!
Tot în 2015 au fost refăcute stocurile de șalău, prin lansarea a 30.000 de icre embrionate.
La finalul anului 2015 a fost aprobat permisul unic de pescuit, poate cea mai importantă solicitare a pescarilor comerciali din Delta Dunării.
Mai mult, Consiliul Județean Tulcea a finanțat un studiu impact pe zona Sulina, astfel că a fost clasată cauza care stabilea infringement pentru România la Sulina (acțiune susținută de aproape șapte ani).
Tot în acești ultimi patru ani, au fost accesate sume pentru lucrări de decolmatare (pentru 15 kilometri din principalele canale și gârle pescărești).
Fără taxe de acces pentru localnici!
„Am corectat un abuz al fostei guvernări, și anume impunerea unei taxe de acces în Delta Dunării pentru locuitorii acestui județ. Locuitorii Deltei Dunării și cei din localitățile învecinate Rezervației nu vor mai plăti permis de acces în Deltă! De asemenea, locuitorii Deltei și cei din localitățile învecinate nu mai sunt nevoiți să plătească permisele de acces cu ambarcațiunile“, spune președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
Proiect pentru gestionarea deșeurilor
Am adus în județ peste 30 de milioane de euro pentru un proiect de gestionare a deșeurilor din județ, inclusiv Delta Dunării.
Proiectul presupune achiziţia de pubele şi containere pentru colectarea selectivă a deşeurilor în toate localităţile din zona Mihai Bravu şi extinderea sistemelor de colectare a deşeurilor realizate prin alte proiecte – în zona Măcin şi zona Deltei Dunării.
Tot prin acest proiect vor fi construite zece dane de acostare a navelor: trei în Sulina și câte una la Crişan, Mila 23, Maliuc, Partizani, Ilganii de Sus, Gorgova, Nufăru.
Tot prin proiect vor fi cumpărate mașini lung curier, tractoare, respectiv zece camioane de transport containere cu sistem de încărcare – descărcare tip carlig de 24 de tone.
Tot prin amplul proiect de gestionare a deșeurilor se construiesc drumurile de acces la investiţii, respectiv Mihai Bravu, Sulina, Nufăru.
Dar activitatea în această direcție continuă: faza a doua a proiectului finanțat cu fonduri europene, continuarea investițiilor în managementul deșeurilor este prinsă la finanțare prin mecanismul financiar Investiții Teritoriale Integrate (pentru care vom accesa aproximativ 3 milioane de euro).
Investiții prin FLAG
„Atunci când am ajuns la conducerea Consiliului Județean ideea accesării fondurilor din Programul de Pescuit părea un plan abandonat, iar mulți își pierduseră deja speranța că aceste surse de finanțare s-ar putea materializa în investiții pentru tulceni. Am fost printre puținii care au simțit oportunitatea, m-am ambiționat să aduc acest FLAG în linie dreaptă și am reușit, în cel mai scurt timp, să atragem peste 10 milioane de euro pentru județul nostru. Primele proiecte au fost depuse de abia în anul 2013, iar în 2014 au început evaluările și au fost semnate primele contracte. Putem spune, așadar, că am reușit în maxim doi ani să aducem la Tulcea 10 milioane de euro!“, spune președintele Teodorescu.
Consiliului Județean Tulcea s-a mobilizat și, în parteneriat cu Primăria și Asociația Ro-Pescador, a accesat fonduri europene pentru realizarea unui Sat Pescăresc Tradițional în municipiu.
De asemenea, prin Institutul de Cercetari Eco-Muzeale „Gavrilă Simion“ a fost finalizat cu succes un proiect pentru construirea a trei centre de informare pentru punerea în valoare a cetăților Enisala, Halmyris și Argammum.
Tot prin FLAG au fost acordate fonduri pentru decolmatarea unor canale secundare pentru accesul în zonele turistice, au fost marcate anumite rute turistice, au fost create rețele observatoare pentru birdwatching, au fost realizate 40 de locuri de campare,
Prin același Grup Local de Acțiune pentru Pescuit, FLAG, au fost create unități de cazare, masă, agrement, iar pescarii au putut achiziționa bărci. Mai mult, reprezentanții serviciilor de agrement sau autorităților locale au achiziționat ambarcațiuni și au dezvoltat, astfel, infrastructura locală.
În total, prin FLAG au fost modernizate străzi în lungime totală de 33 de kilometri, au fost înființate rețele de canalizare în lungime de 2,5 kilometri și au fost create rețele de alimentare cu apă în lungime de 4,8 kilometri.
Bani pentru pescari
Mai mulți pescari au reușit să acceseze fonduri pentru achiziționarea de bărci, pentru modernizarea pensiunilor turistice sau pentru cursuri de formare profesională și instruiri.
„Aș vrea să dau un exemplu atunci când vorbim despre beneficiarii din sectorul privat: soția unui pescar din satul Mila 23 a reușit să deschidă un PFA, să acceseze fonduri pentru transformarea casei în pensiune agroturistică, iar în 2015, la Bruxelles, și-a prezentat proiectul ca exemplu de bună practică. A fost singurul beneficiar din România care a vorbit, la Bruxelles, despre oportunitățile deschise de liniile de finanțare din cadrul Programului Operațional de Pescuit“, mai spune Horia Teodorescu.
Ce se va face?
Dar lucrurile nu se opresc aici, iar cele mai mari investiții pentru oamenii Deltei Dunării încep abia acum.
„Am reușit să aducem la Tulcea 1,4 miliarde de euro, sume alocate de Comisia Europeană pentru investițiile integrate din regiunea Deltei Dunării. Am reușit să convingem forurile naționale și europene că oamenii din Delta Dunării merită să beneficieze de cele mai ample investiții, că aici, în acest colț al țării, este nevoie de proiecte integrate, de dezvoltare a tuturor localităților și, în paralel, de protecție a mediului“, precizează președintele Teodorescu.
Investiții viitoare:
- Modernizarea drumurilor de interes local din Deltă,
- Reabilitarea porturilor Sulina și Chilia,
- Lucrări de apărare împotriva inundațiilor,
- Extindere și modernizare a infrastructurii de apă și canalizare din Delta Dunării,
- Centre comunitare integrate socio-medicale,
- Reabilitare, modernizare și dotare a școlilor din toate localitățile Deltei Dunării.