Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

PRIMĂRIA TULCEA CUMPĂRĂ INDICATOARE STRADALE DE LA O FIRMĂ ANCHETATĂ DE DIICOT, ABONATĂ LA CONTRACTE CU STATUL PRIMĂRIA TULCEA CUMPĂRĂ INDICATOARE STRADALE DE LA O FIRMĂ ANCHETATĂ DE DIICOT, ABONATĂ LA CONTRACTE CU STATUL
Primăria Tulcea va plăti 488.106,4 lei unei firme abonată la contracte cu bani publici și anchetată de DIICOT, pentru furnizarea unor indicatoare cu denumiri... PRIMĂRIA TULCEA CUMPĂRĂ INDICATOARE STRADALE DE LA O FIRMĂ ANCHETATĂ DE DIICOT, ABONATĂ LA CONTRACTE CU STATUL

Primăria Tulcea va plăti 488.106,4 lei unei firme abonată la contracte cu bani publici și anchetată de DIICOT, pentru furnizarea unor indicatoare cu denumiri stradale și numere de imobil.

După ce ar fi constatat că o problem stringentă în municipiu ar fi nu starea străzilor ci lipsă indicatoarelor cu numele acestora, Primarul a venit și cu o justificare aproape penibilă, susţinând că a primit și solicitări din partea unor lucrători pe Ambulanță sau curieri care identifică greu străzile și numerele căutate! În condițiile în care în anul 2022 mașinile poate că nu au toate GPS la bord, dar cu siguranță șoferii au GPS pe telefon, plus alte aplicații de circulație…
În fine, la orizont a apărut firma Loial Impex SRL din județul Suceava, o firmă apropiată filierei PNL, care a reușit să câştige procedura de achiziție prin procedură simplificată

Loial Impex SRL, anchetată de DIICOT și amendată de Consiliul Concurenței pentru trucarea licitațiilor

Conform presei locale, sursa NewsModova.ro, prin încredințare directă sau prin procedură simplificată, Loial Impex SRL se bucură de nenumărate contracte pe bani publici. În perioadă mai 2010 – mai 2021, firmă din Șcheia a prins mai bine de 600 de contracte cu instituțiile statului totalizând o valoare de 28.625.620,67 RON. De asemenea, cu mai mulți ani în urmă, firma suceveană era cunoscută pe scena politică locală drept un sponsor de încredere.

Atât firma Loial Impex SRL cât și patronul ei, Gabriel Sorin IACOB sunt implicați într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani instrumentat de DIICOT cu un prejudiciu de circa 10 milioane de euro.
Dosarul de evaziune fiscală vizează peste 100 de persoane şi un prejudiciu de 9,8 milioane de euro. Anchetatorii susţin că, prin intermediul mai multor firme, suspecţii efectuau tranzacţii fictive de materiale de construcţii, în scopul micşorării profitului declarat la Fisc sau al rambursării de TVA. Însă, potrivit libertatea.ro, dosarul nu a ajuns să fie trimis în judecată.
De asemenea, în 2020 Loial Impex SRL a fost amendată de Consiliul Concurenței cu 1.504.279 RON pentru trucarea unor licitații privind achiziționarea de indicatoare rutiere și/sau lucrări de marcaje rutiere.