Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Vaniușa Artimov, primarul comunei Crișan candidează la alegerile locale pentru un nou mandate din partea Uniunii Social Liberale, după ce la alegerile trecute a...
Artimov Vaniusa

Artimov Vaniusa

Vaniușa Artimov, primarul comunei Crișan candidează la alegerile locale pentru un nou mandate din partea Uniunii Social Liberale, după ce la alegerile trecute a fost ales ca reprezentant al PDL. Trecerea primarului din Crișan la liberali s-a stabilit cu puțin timp înainte de încheierea depunerii candidaturilor,în ultimele zile primarul nerăspunzând nimănui la telefon.

„Au fost presiuni foarte mari asupra primarului, din partea celor d ela PDL care nu puteau să creadă că primarul lor îi părăsește.Omul a fost nemulțumit de modul în care a fost tratat, că nu a fost ajutat să realizeze mai multe proiecte pentru comunitate, el era un reprezentant al comunitații mai mult, înrolat de PDL“ spune Octavian Popa, președintele PNL Tulcea.

În județul Tulcea singurii primari ce și-au mai schimbat culoarea sunt cei de la PNG,trei la număr.Doi dintre ei, primarul de la Dăeni, Marian Gherghișan, și Marița Gurgu, primar la Peceneaga, au ales să candideze pentru PDL, în timp ce al treilea, Petrică Vasile Mărculescu a trecut la PNL.