Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat un bărbat care conducea un autoturism a cărui autorizaţie de circulaţie provizorie era expirată....
Depistat în trafic de polițiști

Depistat în trafic de polițiști

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat un bărbat care conducea un autoturism a cărui autorizaţie de circulaţie provizorie era expirată.

Duminică seara, în jurul orei 23.45, în zona de competenţă a Sectorului Tulcea a fost verificat în trafic un autoturism marca Mazda condus deun bărbat de 42 ani, domiciliat în localitatatea Mihail Kogălniceanu din judeţul Tulcea.

În urma controlului a reieşit faptul că autorizaţia de circulaţie provizorie a autoturismului era expirată din data de 20.06.2012.

Pe numele persoanei în cauză s-a întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat”.