Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Proiect pentru municipiul Tulcea: Locuri de parcare supraetajate, prin folosirea unor module metalice dotate cu motoare hidraulice (P) Proiect pentru municipiul Tulcea: Locuri de parcare supraetajate, prin folosirea unor module metalice dotate cu motoare hidraulice (P)
Dragi tulceni, Una dintre cele mai spinoase probleme ale muncipiului este lipsa spațiilor de parcare. Numărul mașinilor înmatriculate în Tulcea depășește cu mult numărul... Proiect pentru municipiul Tulcea: Locuri de parcare supraetajate, prin folosirea unor module metalice dotate cu motoare hidraulice (P)

Dragi tulceni,
Una dintre cele mai spinoase probleme ale muncipiului este lipsa spațiilor de parcare. Numărul mașinilor înmatriculate în Tulcea depășește cu mult numărul locurilor de parcare disponibile în acest moment. De aceea am căutat, mereu, soluții pentru a rezolva această problemă.

O soluție pe care am prezentat-o în programul meu este construirea de parcări supraetajate de mari dimensiuni unde mai ales turiștii să-și poată parca mașinile pe termen mediu și lung, atunci când ne vizitează orașul sau când trec prin Tulcea pentru a merge în Delta Dunării. Prima astfel de parcare va fi în vestul orașului și va ajuta la decongestionarea traficului, mai ales în timpul sezonului turistic.

Dar asta nu rezolvă problema parcărilor de reședință.
Soluția pentru aceste parcări am identificat-o de mai multă vreme, dar principalul obstacol în realizarea acestui proiect o reprezentau costurile.

Soluția este destul de simplă și nu este o noutate în Europa: locuri de parcare supraetajate, prin folosirea unor module metalice dotate cu motoare hidraulice, asemănătoare cu niște lifturi. Dificultățile pe care le ridică aceste module sunt legate de faptul că ele nu pot fi amplasate în zonele joase ale Tulcei, din cauza pânzei freactice. De aceea, astfel de module pot fi folosite doar în cartierele situate în zonele mai înalte ale orașului.
A doua problemă spinoasă este cea legată de costuri. Modulele metalice, plus proiectarea, construirea elementelor betonate etc., aduc costul total pentru 20 de locuri de parcare (5 module a câte 4 mașini) la aproximativ 162.000 de euro. Adică 8.100 de euro pentru un loc de parcare. Mult sau puțin, depinde din ce parte privești, cert este că, fără o sursă de finanțare, Primăria Tulcea nu-și permite din bugetul propriu să construiască prea multe astfel de locuri de parcare.

Dar OUG-ul aflat în dezbatere publică în aceste zile ne dă speranțe. Ordonanța de Urgență privind stabilirea unor măsuri pentru proiectele de regenerare urbană finanțabile din fonduri externe nerambursabile prevede alocare de fonduri europene, prin Mecanismul de Redresare și Reziliență și pentru, printre altele, „amenajarea, reabilitarea, modernizarea locurilor de parcare, inclusiv prin executarea de locuri de parcare temporară, de reședință subterane, dacă prin documentațiile tehnico-economice și, după caz documentațiile de urbanism se prevede astfel, cu condiția ca acestea să fie utilizate numai de către riveranii din zona de locuit și să fie proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, respectiv în administrarea unităților administrativ-teritoriale“.

Acum, că am identificat sursa de finațare, chiar dacă destul de târziu, datorită faptului că de-abia acum se află în dezbatere publică OUG-ul, îi pot asigura pe tulceni că în primul meu mandat de primar vom amplasa primele astfel de module de câte 20 de locuri de parcare, în special în cartierele din zonele înalte. Planul este să avem minim 200 de locuri de parcare supraetajate în cartiere, dintre care 100 vor fi locuri noi, apărute prin dublarea celor existente.

Andaluzia LUCA

#meritămunoraș