Partidul Social Democrat a lansat săptămâna aceasta ‘Petiția pentru ieftinierea medicamentelor cu 35% de la 1 noiembrie’.
Documentul face referire la o măsură adoptată în 2015 de guvernarea PSD prin care medicamentele originale care își pierd patentul se ieftineau automat cu 35%, adică la nivelul prețului medicamentelor generice echivalente.
Măsura ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 iulie 2016, însă a fost amânată de actualul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, până la data de 1 noiembrie a.c.
‘Susțin acest demers și îi îndemn pe toți cetățenii județului să ni se alăture. Eu, personal, am semnat, deoarece doar printr-un efort comun al oamenilor putem determina guvernanții să aplice această măsură care va duce la ieftinirea medicamentelor. În textul petiției sunt explicate în amănunt, cu date economice, efectele acestei măsuri, care nu ar prejudicia cu nimic bugetul statului și nu ar duce la o lipsă a medicamentelor din farmacii. Nu este normal ce se întâmplă acum în România, nu trebuie să ne gândim dacă ne permitem luxul de a avea acces la tratament. Trebuie să ne gândim la bunicii, părinții și copiii nostri pe care nu îi putem priva de tratament în condițiile în care ei se află în imposibilitatea de a și-l asigura. Nu vorbim de caritate sau de măsuri umanitare, e pur și simplu vorba de necesitate și normalitate. ‘, a declarat președintele PSD Tulcea , Horia Teodorescu.
În acest context, PSD îi invită pe cetățeni să semneze petiția astfel încât Guvernul Cioloș să nu mai amâne încă o dată ieftinirea medicamentelor.
Petiția poate fi semnată online pe pagina de Facebook a PSD sau pe site-ul
www.petitieonline.com (http://www.petitieonline.com/psd_te_cheam_sa_semnezi_pentru_ieftinirea_medicamentelor