„Răutăți de la Matache”: Arhitecta șefă, pentru firma soțului- mumă, pentru concurență ciumă…

Am primit la redacție:

„Nu sunt omul care scrie scrisori sau sesizari.Îmi văd de treaba mea, am familie, am muncă, am copii care așteaptă să le explic de ce uneori adulții se comportă ca niște personaje din desene animate pe steroizi. Dar azi… azi am simțit că trebuie.

Mă aflam la Primăria Tulcea, cu gânduri simple — o cerere, un drum, o zi pierdută pe jumătate, ca-n orice relație cu statul. Ce nu mă așteptam să văd era un spectacol de prost gust: o funcționară publică, arhitectă de profesie și, din câte am înțeles mai târziu, șefa biroului, coborând la un nivel pe care nici cei din reality show-uri nu-l ating fără ajutor editorial. A țipat la un om, a tunat promisiuni de închidere a unei afaceri, iar dacă nu erau alți martori de față, aș fi crezut că urmează să-l plesnească. Nu exagerez. Era roșie, agitată, cu privirea pierdută într-o ură pe care doar o concurență prost înțeleasă o poate explica.

Cine era victima? Un simplu angajat la o brutărie-pizzerie nou deschisă. Nimic spectaculos.

Doar că, în Tulcea, dacă vinzi covrigi fără toate parafele birocratice la zi, s-ar putea să te trezești cu fițele vreunui funcționar public înfipte între dinți. Iar dacă întâmplător ai succes și clientul vine, se pare că ești un pericol. Mai ales dacă pizza ta bate pizza altuia.

Am făcut ce face orice om curios și cât de cât alfabetizat digital: am căutat. Pe internet, prin site-ul primăriei, prin documente publice, prin poveștile altora. Și am dat de lucruri… interesante. Firma soțului doamnei arhitect, una de alimentație publică, pare să fi beneficiat de aceeași indulgență administrativă pe care doamna o refuză altora. Umbrele birocratice apar când descoperi că lipsesc autorizații unde ar trebui să fie, sau că documente importante sunt semnate de cine nu ar trebui. Coincidențe? Poate. Dar una-două, apoi trei patru… devine greu de ignorat.

Mai am o nelămurire: cum se face că o firmă e luată la rost pentru un panou luminos montat prea devreme, în timp ce alta, administrată de partenerul de viață al aceleiași doamne care semnează autorizații, pare să fi trecut prin același traseu birocratic cu totul nevătămată? Nu cumva tocmai aici începe să miroasă a favoritism? A conflict de interese? A standarde duble? Dacă ai pe cine trebuie acasă, îți merge? Dacă nu, te trezești cu o harpie pe cap?

Și mai e ceva: renovăm blocuri cu bani europeni, dar agățăm umbreluțe colorate pe fațade ca într-un bâlci de provincie. Cine aprobă astfel de intervenții într-un proiect aflat în perioada de monitorizare? Ceilalți cetățeni, care n-au de unde ști că asta e o încălcare, tac.

Eu n-am tăcut. Că aici se termină liniștea și începe bătaia de joc.

Nu acuz. Întreb. Nu condamn. Solicit verificare. Dar nu pot să nu vă spun că dacă în locul pizzeriei era o firmă de apartament cu 3 angajați și 0 influență, poate azi era închisă. Așa că, stimată redacție, vă rog: săpați. Investigați. Întrebați ce nu e clar. Dacă un cetățean fără acces la informații speciale a putut găsi atâtea semne de întrebare, poate voi reușiți să găsiți și răspunsurile.
Un tulcean care și-ar dori să-și crească copiii într-un oraș normal”.

De teama răzbunării și având în vedere ca persoana respectivă are rude care ar putea suferi repercusiuni, a solicitat păstrarea anonimatului, însă cu siguranță va fi identificat de persoanele implicate în povestea de mai sus și cu siguranță vor urma reacții…