RECE FACE GLUME PROASTE: CINE ESTE BABUINUL DIN CONSILIUL JUDEŢEAN?!
ActualitateDezvaluiri 6 noiembrie 2013 D.C.
Fostul senator Traian Rece, personaj implicat într-o lungă serie de dosare penale şi afaceri dubioase revine în scena printr-un atac suburban la adresa Comisiei de analiză şi verificare a contractelor de concesiune a amenajărilor agricole şi piscicole amplasate pe terenurile Consiliului Judeţean Tulcea.
Supărat probabil pe faptul că a fost chemat în faţa comisiei, în calitate de concesionar, ca director al Agrodelta Sireasa, asta probabil după ce reprezentanţii săi au fost trimişi acasă deoarece nu deţineau o delegaţie care să-i legitimeze.
Rece, a cărei firma plăteşte doar aproximativ 87 de lei pe hectar pe un an de zile, solicita într-o adresa oficială „scuze de două ori “!
Odată pentru lipsa preşedintelui Consiliului Judeţean, care „şi-a permis să ne cheme “după care i-ar fi ţinut o oră să aştepte în cabinetului domnului Fătu- aici trebuie menţionat, pentru ştiinţa regretatului senator Rece ca preşedintele Teodorescu nu face parte din comisia respectivă, iar ca amănunt menţionăm şi faptul că domnul Fătu a petrecut mult mai mult decât o oră cu doamna Rece la un restaurant din centrul oraşului, într-o zi premergătoare şedinţei comisiei respective, fără să se mai supere nimeni…
Apoi domnul Rece mai acuza „nematuritatea “unor membrii ai comisiei, care vezi doamne, nu ştiau că problema contractului de concesiune, una dintre ele, se judecă la Curtea de Apel Bucureşti: „iar domniile voastre ne datoraţi suma de 72 de milioane de euro, pe care veţi fi obligaţi să ni-i daţi cât mai curând “!
Lăsând deoparte calităţile de Mama Omidă ale fostului senator PSD, şi faptul că suma respectivă a stârnit hohote de râs în rândul membrilor comisiei, care deja au început să se împrumute de pe la cunoscuţi pentru a achita cele 72 de milioane de euro, până una altă firmă lui Rece nu a câştigat nimic în instanţă ba chiar va trebui să achite, dacă doreşte să se judece, suma de 1,5 milioane de lei, reprezentând taxa de timbru!
Tot până una alta Rece încearcă să mai scoată nişte bani, mărunţiş, dacă ne gândim la cele 72 milioane euro pe care anunţa că îi va primi odată şi odată, solicitând plata unei sume infime, de o sută de milioane de lei vechi, bani pe care i-ar fi cheltuit pe cele două deplasări ale „echipei “prin care nu s-a rezolvat nimic, de aici reieşind fie că echipele sunt foarte numeroase, cam cât una de rugby, fie că mănâncă foarte mult…
În fine, că circul să fie complet, Rece aduce în discuţie şi un babuin!
„Domnilor îmi permit să vă dau un sfat: Căutaţi un jurist din Bucureşti care a făcut cursurile la zi (a acumulat cunoştinţe), nu orice babuin cu diploma (de la Tulcea), deoarece acţiunea dumneavoastră este ilegală, nu are nici un viitor, decât acela că veţi răspunde penal în fata legilor Europene “.
Dacă e să analizăm, singurul jurist din zona respectivă ar fi unul oarecum apropiat de Rece şi de contractul de concesiune, aşa că poate fi vorba doar de o manevră de învăluire…
Cam multă încrâncenare pentru o firmă ce plăteşte mai puţin de 20 de euro pe un hectar de teren pe an şi mai susţine că va primi şi suma de 72 de milioane de euro. În schimb, distracţia vizavi de scrisoarea lui Rece a meritat toţi banii…