Reprezentanții Consiliului Județean, alături de tinerii veniți în tabăra Sulina
Actualitate 4 iulie 2017 D.C.
Este vorba despre românii din afara granițelor, ajunși la Sulina prin intermediul programului ARC.
Proiectul ARC, derulat prin Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, aduce în fiecare an în tabăra de la Sulina mii de tineri români, născuți și crescuți în afara granițelor țării. În aceste zile,
la tabăra din Sulina au ajuns români din Moldova, Bulgaria, Ucraina, Italia și Kazahstan.
În week-end, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani, Slavic Șaramet, secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni și Liviu Urlih, director al Direcției Județene de Tineret și Sport Tulcea, s-au întâlnit cu tinerii participanți la programul ARC.
„Am văzut dansuri populare românești, am auzit poezii recitate de copiii și am participat la o lansare de carte. A fost, într-adevăr, o experiență deosebită și îmi doresc ca acest program, extrem de interesant, să continue cu succes și în anii următori“, spune vicepreședintele Dumitru Mergeani.