Cei care decid să îşi rupă câteva ore duminică la prânz pentru a viziona un meci de fotbal de liga a IV-a pe maidanele judeţului se pot considera oameni fericiţi. Au parte de aer curat şi distracţie la maxim, urmărind nişte băieţi care sunt mult mai implicaţi în fenomen decât fotbaliştii ce pot şi vizionaţi la televizor.
Desigur, şi cei din judeţ se aseamănă cu fotbaliştii, au ghete colorate, treninguri şi tricouri ce aparţin unor echipe de fotbal, freze de fotbalişti, chiar şi gesturi la încălzire care seamănă cu ale fotbaliştilor ba mai mult, unii chiar se cred fotbalişti şi intră pe teren părând preocupaţi de parcă ar juca în Cupa Oraşelor Tărguri, cel puţin.
Pentru început, uitaţi tot ce ştiaţi despre fotbal sau ce aţi văzut, uitaţi de tehnică şi tactică, aici e vorba de care a băut mai puţin în noaptea precedent şi de un mare grad de noroc.
Uitaţi de şuturi spectaculoase, pentru că un fotbalist din judeţ care reuşeşte să nimerească poarta de la mai mult de zece cinsprezece metri este déjà mare şi aplaudat şi invidiat totodată de ceilalţi.
Desigur, să nu uităm şi meritul portarilor, atunci când atacanţii adverşi reuşesc totuşi să trimită măcar o minge pe poartă. Atunci portarii, majoritatea având nevoie de un scaun ca să atingă bară transversal, fiind necesari pentru a scoate mingea din plasa, asta dacă nu au norocul să fie loviţi cu mingea în cap.
Scuză că datorită terenurilor cu dealuri, văi, noroi, trifoi, etc, nu se pot face preluări, lămureşte acest aspect, aşa că nimeni nu reuşeşte să facă o preluare aşa cum ar trebui.
Atunci când cineva reuşeşte totuşi o preluare, este fie vărul fie finul adversarului, care îl sprijină din toate puterile ca să se bucure fina sau mătuşa de reuşită respectivului.
Un rol important dar nu foarte îl au şi antrenorii, cei specializaţi de ani de zile pe maidanele judeţene.
Antrenorii, rol de gală
Printre principalele indicaţii tehnice auzite de la aceştia se numără: dă-i ba la picioare, lasă mingea; fugi bă boule că te întrece vita aia; clasicul “pe ei pe mama lor” şi tradiţionalele urări adresate arbitrilor, precum şi rudelor acestora, chiar dacă nu sunt sărbătoriţi în ziua respective.
Un rol important îl au liderii de opinie, cei care ştiu mai bine decât DNA şi Mircea Badea şi Oreste la un loc dacă a fost sau nu fault, offside şi cu cine îşi petrece timpul respective soţia arbitrului central.
Aceştia sunt de obicei plasaţi strategic în zona de acţiune a tuşierilor, tracasandu-i pe aceştia cu avertismente de genul:” dacă ridici steagul ăla îţi arunc o bere, în cap” sau după caz:” daca nu ridici steagul ăla îţi arunc o altă bere, tot în cap”. Din aceste motive, uneori arbitrii ajung să nu mai ştie când să ridice sau nu steagul, fiind nevoie de un alt lider de opinie, de obicei cu un pet plin cu vin în mână, care să indice offside, sau nu, după caz.
Dorel contra bascheţi
Tot pe maidanele judeţului puteţi urmări în acţiune, deşi e cam mult spus, foste glorii ale fotbalului românesc de elită, jucător care a evoluat în Liga Campionilor cu Steaua, care acum pentru câteva sute de lei se luptă pe teren cu nişte slăbănogi de 45 de kile încălţaţi cu bascheţi chinezeşti, şi culmea, nu au câştig de cauză întotdeauna…
Toate acestea au un farmec aparte, adunat cu ambiţia pe care o adăugă unii care chiar se iau în serios, stricând uneori prin acea seriozitate absurd chiar şi hazul acestor meciuri atât de distractive.
“Au adus haidamacii ăştia cu freze de fotbalişti şi pantofi coloraţi, dă parcă ai noştri de la C.A.P. jucau mai frumos pe vremuri” constată cu mâhnire un bătrân trecut prin multe derby-uri, concluzionând ferm:” Da ce să facem, că doar n-o să ne ducem cu babele la biserică, mai bine la meci”.
Da, veselia evocată de bătrăn a cam apus, acum în loc de băieţii de la C.A.P. care alergau după minge şi apoi trăgeau un grătar lăngă butoi a apus, vin jucători de la Galaţi sau Constanţa, pe bani pe care bătrânul nici nu i-ar visa ca pensie sau alţii din sat ca salariu.
