„Ediția a XIV-a a Sărbătorii Teilor la Luncavița a fost încununată de succes! Vremea, teii înfloriți și mai ales oamenii au ținut cu tradiția, cu frumosul, cu voia bună! Până după miezul nopții s-a cântat, s-a jucat, s-a râs, cu toate vârstele și sexele laolaltă!
Desfășurată în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) – prin Programul Operațional Regional – „România – explorați Grădina Carpaților”, inclusă de „Asociația Cele mai frumoase sate din România” în calendarul național al „Evenimentelor Satului Românesc”, Sărbătoarea Teilor nu putea avea loc fără sprijinul unor oameni de suflet din Comună Luncavița! Munca imensă, organizarea desfășurată în cele mai mici detalii, complexitatea programului și multe alte componente ale spectacolului – tradiție, nu se realizau fără o echipă puternică a primăriei și școlii, fără colegii, colegele și prietenii, care au muncit permanent în aceste săptămâni și mai ales în ziua finală! Lor le mulțumesc și îi asigur că sunt alături de ei, dar mai mult, sunt convins că ei deja formează echipa ideală care poate continua în viitor, indiferent de numele celor aleși odată la patru ani! Mulțumesc din suflet și știu că voi știți că eu sunt conștient de munca fiecăruia dintre voi!
Al doilea sprijin la fel de important l-am primit din partea gospodarilor comunei, care ca în fiecare an au dăruit din veniturile și bunurile lor pentru sărbătoare, pentru tradiție și mai ales pentru Comună Luncavița! Oameni de suflet, oameni de caracter și mândri de apartenența la aceste locuri, au umplut tolba Sărbătorii Teilor cu miere, legume, produse pe patiserie, brânzeturi, miei, purcei, vin, țuică și multe alte produse originale și ecologice, care au încântat artiștii și echipele lor tehnice, invitații din toate colțurile județului și ale țării, ai celor sosiți din Uniunea Europeană, dar și din Republica Moldova și Ucraina, în număr de peste 1400 persoane! Vă mulțumesc dragi cetățeni de onoare ai comunei pentru ajutorul neprețuit pe care îl oferiți anual și vă asigur că suntem alături de dumneavoastră!
Dragi cetățeni ai comunei și prieteni ai acestui minunat teritoriu administrativ, ediția a XIV-a a Sărbătorii Teilor la Luncavița, desfășurată exact în ziua Sfinților Petru și Pavel (conform tradiției acesta are loc în prima duminică după Sfinții Petru și Pavel) a avut ca invitați de onoare, mari artiști naționali ca Ionuț și Doinița DOLĂNESCU, Corina CHIRIAC sau Gheorghe ROȘOGA, din Republica Moldova, precum marele emerit Ion SURUCEANU, sau cântăreți aflați la începutul carierei, ca Liviu TEODORESCU, sau SHIFT. Ne-au încântat ansambluri de renume precum BALADELE DELTEI și ZURALIA ORCHESTRĂ, dar și de suflet, ale copiilor noștri precum GHIOCEL DE LA LUNCAVIȚA și MINISTAR LUNCAVIȚA (acesta din urmă debutând pe scena Sărbătorii Teilor)
Am fost gazdele reprezentanților ANT, AFSR, MDRAP, a primarilor comunelor Mahmudia (Gherghina VRĂMULEȚ), Nufăru (Ion DĂNILĂ), Casimcea (Gheorghe TILINCA), ai altor reprezentanți de instituții, ai mass-mediei, ai vecinilor, prietenilor și rudelor noastre de pe malul stâng al Dunării din Cartal – Orlovka (Ucraina) – precum familia Mihai și Daniel MECINEANU.
Invitat de onoare a fost Horia TEODORESCU, Președintele Consiliului Județean Tulcea, prietenul meu și al întregii comune, căruia eu și cetățenii îi mulțumim pentru susținere. (Ansamblul GHIOCEL a dansat la această ediție în costume populare noi, achiziționate cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea)
Peste 8000 de persoane au fost prezente la această serbare câmpenească, copii, părinți și bunici, care au umplut izlazul dintre Luncavița și Rachelu și au petrecut până la focul de artificii de la miezul nopții!
Ediția a XIV-a s-a încheiat, însă tradiția merge mai departe, deoarece ea este parta a sufetului nostru! Să ne revedem cu bine la cea de-a XV-a Sărbătoare a Teilor!
LA MULȚI ANI COMUNĂ LUNCAVIȚA!”
primar Ștefan ILIE