Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

SCANDAL LA PDL TULCEA: „CRED ÎN TARHON ŞI BĂSESCU “VS „UNDE SUNT BANII IOANE? “ SCANDAL LA PDL TULCEA: „CRED ÎN TARHON ŞI BĂSESCU “VS „UNDE SUNT BANII IOANE? “
Când toată lumea se liniştise deoarece PDL nu prea mai are nimic de împărţit, nici funcţii şi nici bani, un nou scandal a izbucnit... SCANDAL LA PDL TULCEA: „CRED ÎN TARHON ŞI BĂSESCU “VS „UNDE SUNT BANII IOANE? “
Tarhon vs. Hogea, faza pe municipiu.Plus un nene care doarme

Tarhon vs. Hogea, faza pe municipiu.Plus un nene care doarme

Când toată lumea se liniştise deoarece PDL nu prea mai are nimic de împărţit, nici funcţii şi nici bani, un nou scandal a izbucnit în sediul de pe strada Concordiei.
Cu ocazia aprobării în cadrul forului de partid a candidaturilor pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale, conferinţa de alegeri urmând să aibă loc sâmbătă, a izbucnit un conflict verbal spontan, sau nu, între fostul vicepreşedinte Ioan Boieru şi deputatul Vasile Gudu.

BOIERU DA, BLEJAN BA!

Boieru şi-a prezentat programul pe care îl va propune colegilor de partid în cazul în care va fi ales preşedinte, iar rostirea crezurilor sale i-a nemulţumit pe membrii Biroului Permanent: „Cred în Tarhon şi cred în Traian Băsescu “.
În replică, deputatul Vasile Gudu l-a luat la bani mărunţi pe Boieru.De fapt nu chiar mărunţi, fiind vorba, din câte se pare, de peste zece miliarde de lei vechi ce ar fi fost cheltuiţi din visteria partidului de fosta conducere.
„Ioane aţi cheltuit zece miliarde în campanie şi cu ce rezultat? În toamna la parlamentare nu mai era nici un leu în contul partidului! “a spus deputatul Gudu.
Cu toate acestea Biroul Permanent a acceptat candidatura lui Boieru, cu 15 voturi pentru şi 8 împotriva! Semn că intervenţiile subterane făcute de echipa lui Hogea nu au avut succes…
A căzut în schimb candidatura preşedintelui interimar George Blejan, care nici nu a mai participat la şedinţa de ieri dar va candida la funcţia de vicepreşedinte. Doar un vot, 12 la 11, a lipsit pentru acceptarea candidaturii lui Blejan, iar aceste rezultate strânse şi succesul lui Boieru arată că tabăra „armâna “aşa cum este numită aripa Hogea, nu deţine monopolul absolut în PDL Tulcea şi că la alegerile de sâmbătă va fi spectacol! Meciul va fi între aripa Hogea, prin reprezentanta Ştefană Zibileanu şi aripa veche, reprezentată prin Ioan Boieru. Box!