Se lucrează intens la planul privind ridicarea restricțiilor începând cu 15 mai
ActualitatePolitica 28 aprilie 2020 D.C.
Se lucrează intens la planul privind ridicarea restricțiilor începând cu 15 mai. Unele activități au fost deja reluate, altele încă nu, dar totul va depinde de evoluția numărului de cazuri de COVID-19.
Deocamdată nu știm cu exactitate evoluția pandemiei, dar constatăm că în unele state europene boala înregistrează un regres considerabil, semnele fiind încurajatoare și pentru țara noastră.
Dincolo de măsuri și decizii luate la nivel central, este cazul ca instituțiile să pregătească temeinic în teritoriu ziua reluării activității la turație maximă, astfel încât să existe proceduri ferme pentru a se evita aglomerarea sediilor. Vor trebui stabilite circuite clare pentru accesul în clădiri, va fi obligatorie igienizarea încăperilor, cum de asemenea vor trebui asigurate materiale suficiente pentru dezinfectare.
Până acum cetățenii au arătat responsabilitate maximă și am reușit împreună să ținem în frâu pandemia. Este momentul să continuăm acest drum și să nu dăm cu piciorul eforturilor deloc ușoare din ultimele două luni!
DEPUTAT PNL TULCEA, GEORGE ȘIȘCU