SECHESTRU PE BĂRCILE ȘI MAȘINILE ADMINISTRAȚIEI REZERVAȚIEI DELTA DUNĂRII!
ActualitateDezvaluiri 26 iunie 2021 D.C.
Executorul judecătoresc a pus sechestru asigurator pe mai multe bunuri mobile ce aparțin Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării,respectiv ambarcațiuni și mașini, în contul unor datorii către foști angajați ai instituției.
Printre foștii angajați care au câştigat procese împotriva A.R.B.D.D. solicitând plata unor sporuri și drepturi salariale neacordate se numără și fostul guvernator Grigore Baboianu.
„Au fost mai multe dosare în instanță câştigate de foști angajați. Deoarece aceste sume pe care le avem de plătit prin decizia instanței nu pot fi acoperite din bugetul deja aprobat ar fi nevoie de o rectificare bugetară, se poartă deja corespondență cu ministerul pentru rezolvarea acestei probleme “ne-a declarat guvernatorul Ion Munteanu.
În cazul în care sumele nu vor fi plătite, executorul ar putea scoate la vânzare bunurile sechestrate.