Deputatul tulcean George Șișcu (PNL) Comisiei pentru Transport și Infrastructură din Camera Deputaților a prezentat în plenul Parlamentului o declarație politică prin care atrage atenția asupra situației economice a țării
„Deficitul public al României este singurul din toată Uniunea Europeană care nu se situează sub pragul de 3% din PIB în 2018, așa arată datele publicate de Comisia Europeană. Anul acesta este pentru prima dată din 1999 când toate statele zonei euro au reușit să scadă acest deficit sub pragul admis, mai puțin țara noastră.
Anunțul Comisiei reprezintă un semnal de alarmă pentru actualul Guvern, arătând totodată direcția greșită în care merge România. Este din ce în ce mai clar pentru toată lumea, mai puțin pentru actualul Guvern, că incertitudinea privind acțiunile acestuia afectează creșterea economică. Cu un deficit public de 3,4% din PIB în 2018, suntem din nou în coada listei.
Stimați colegi, vă aduc aminte că Guvernul PSD-ALDE şi-a asumat respectarea ţintei de 3% din PIB pentru acest an, conform Tratatului de la Maastricht. În caz contrar, România riscă să intre în procedura de deficit excesiv.
Mai mult, datele Ministerului Finanţelor pentru primele două luni din acest an arată și un deficit bugetat cu aproape 5,9 miliarde de lei mai mare decât în perioada similară a lui 2017. Prima problemă? Veniturile nu au crescut suficient încât să susţină viteza cu care statul a reuşit să cheltuiească peste cinci procente din produsul intern brut al ţării.
Veniturile au crescut cu peste 21%, însă cheltuielile au avut un avans de peste 38%. Doar pentru salarii şi pentru asistenţa socială, de unde se plăteasc inclusiv pensiile, statul a alocat aproape 29 de miliarde de lei. Cumulat, înseamnă puţin peste 3% din PIB.
Politicile populiste, iresponsabile și incompetente ale guvernărilor PSD-ALDE ne-au adus în situația confirmată din plin de cifre oficiale, ca viața să se scumpească, puterea de cumpărare să scadă iar creșterile salariale de pe hârtie să se dovedească o cacealma.
Marea minciună pe care liderii PSD-ALDE le-au livrat-o românilor ca să ajungă la guvernare – creșterea nivelului de trai – iese la iveală în toată mizeria ei.
Valul de scumpiri s-a accentuat în ultima parte a anului trecut. Moneda națională s-a depreciat, ratele românilor datori la bănci au crescut simțitor.
Ca atare, perspectivele de evoluție ale economiei românești sub guvernarea PSD-ALDE, care habar nu are de economie și habar nu are de administrație, riscă să ne conducă la o criză economică care este provocată artificial de proasta guvernare a acestora și, exact cum se vede încă din luna ianuarie a acestui an, riscă să afecteze nivelul de viață al românilor“.
Deputat PNL, Circumscripția 38 Tulcea
Șișcu George