SEPTEMBRIE, LUNĂ PLINĂ DE EVENIMENTE ÎN JUDEȚUL TULCEA
ActualitateVocea targului 22 august 2019 D.C.
Luna august, o lună dedicată tradițional concediilor, a fost o lună de vârf pentru operatorii de turism din Delta Dunării și din Dobrogea de Nord.
Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării informează că, până acum, incluzând perioada mini-vacanței de Sfânta Maria, locurile de cazare acreditate din județul Tulcea au fost ocupate în proporție de aproape 100%, iar până la sfârșitul lunii august, de asemenea, posibilitățile de cazare sunt limitate.
La sfârșitul lunii, în Tulcea va avea loc Rowmania, festivalul girat de Ivan Patzaichin, iar la Jurilovca va avea loc Festivalul Borșului Lipovenesc, ediția a II-a. Ambele evenimente încep în august și se temină, duminică, 1 septembrie, ca un debut promițător pentru o nouă lună plină de întâmplări culturale.
Între 5 și 8 septembrie, în municipiul Tulcea se va desfășura Festivalul de Carte Danubius. Pe lângă târgul de carte din Piața Civică a orașului, în spațiul consacrat al casei Avramide vor avea loc, în fiecare zi a festivalului, lansări de carte și concerte.
Pe 6 septembrie începe, tot în municipiul Tulcea, Bienala internațională de pictură Alexandru Ciucurencu, deschisă publicului până pe data de 11 octombrie.
Iubitorii gastronomiei deltaice se vor putea delecta, pe 7 și 8 septembrie, la Sărbătoarea borșului de pește din Delta Dunării, ediția I, ce va avea loc la Crișan, în inima Deltei.
În aceeași perioadă, 7-8 septembrie, au loc zilele comunei Baia, eveniment dedicat atât localnicilor cât și turiștilor care se pot opri pe drumul dintre Constanța și Tulcea.
Între 20 și 21 septembrie are loc, la Somova, concursul de mountain bike Explorer Somova XCO, etapă unde se acumulează puncte pentru calificarea la Jocurile Olimpice 2020.
Iubitorii de ambarcațiuni pot vizita, între 26 și 29 septembrie, Yacht Fish Delta, pe faleza tulceană a Dunării.
Pe 27 septembrie începe, la Teatrul Jean Bart din Tulcea, Festivalul Tragos, cel mai important festival de teatru al Dobrogei.
Pe 28 septembrie debutează, în Piața Civică, Târgul de Toamnă, care va ține până pe 30 septembrie, dând ocazia turiștilor și localnicilor să întâlnească producători și meșteșugari din întreg județul.
Între 29 și 30 septembrie are loc, tot în Tulcea, Nocturna Bibliotecilor.
Astfel, după un august plin, Delta Dunării, Tulcea și Dobrogea de Nord sunt în continuare pregătite să-și întâmpine vizitatorii cu o întreagă gamă de evenimente culturale, sportive și gastronomice.
Despre AMDTDD
Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării este o organizație neguvernamentală, cu personalitate juridică, înființată în luna aprilie 2018, cu scopul de a promova și de a dezvolta, pe termen scurt, mediu și lung, Delta Dunării și Dobrogea de Nord.
Membrii asociației sunt: Consiliul Județean Tulcea; Primăria Municipiului Tulcea; Primăria Comunei Jurilovca, Primăria Comunei Crișan, Asociaţia Comunelor din România – Filiala Judeţeană Tulcea, „Complex Delta” S.R.L; „Europolis” S.A.; „Holbina – Trei Bibani” S.R.L.; „Navlomar Maritime” S.R.L., Complex Cormoran; Complex Egreta Hidroturism; Asociaţia Eco Delta Dunării, formată din: Complex Green Village; Green Delta Tour S.R.L.; Touring Delta S.R.L.; Ibis S.R.L.; Descoperă Delta Dunării S.R.L.; Compania de Turism S.R.L. Ivan Patzaichin; Eden Travel Partener SRL; Hotel Delta Est – Sulina; Asociația operatorilor din agricultura ecologică „Bio România” – filiala Tulcea.