Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

„Situație paradoxală în care se află cetățenii români cu domiciliul în străinătate atunci când solicită eliberarea unui pașaport!” „Situație paradoxală în care se află cetățenii români cu domiciliul în străinătate atunci când solicită eliberarea unui pașaport!”
M-am adresat în comun, pe calea unei interpelări, domnilor miniștri Lucian Bode și Bogdan Aurescu pentru rezolvarea unei situații paradoxale în care se află... „Situație paradoxală în care se află cetățenii români cu domiciliul în străinătate atunci când solicită eliberarea unui pașaport!”

M-am adresat în comun, pe calea unei interpelări, domnilor miniștri Lucian Bode și Bogdan Aurescu pentru rezolvarea unei situații paradoxale în care se află cetățenii români cu domiciliul în străinătate atunci când solicită eliberarea unui pașaport.

Conform legislației actuale la eliberarea așa-numitului pașaport CRDS, cetățenii români trebuie să renunțe la cartea de identitate. Logica ține de faptul că odată stabiliți în străinătate vor obține un act de identitate din țara în care au domiciliul.
Totuși, din păcate, mai multe entități, de regulă private, nu recunosc drept act de indentitate pașaportul CRDS.
În acest sens, poate exemplul cel mai clar, este faptul că băncile refuză deschiderea unui cont bancar în baza unui pașaport CRDS.
De asemenea, nici Ministerul Afacerilor Interne nu ajută prin modul în care stabilesc elementele minime necesare pentru ca un document să poată fi folosit la identificare. În fapt, conform MAI un act de identitate trebuie să conțină adresa de domiciliu, ceea ce nu este valabil în cazul pașapoartelor, care conțin doar țara și orașul de domiciliu.
Este de analizat dacă mai este nevoie în mod neaparat de adresa completă de domiciliu, în condițiile în care există o serie de date personale suficiente: nume, prenume și cod numeric personal.
Deși au existat mai multe demersuri, inclusiv pe calea unor inițiative legislative, toate s-au lovit de imobilismul funcționarilor MAI și de birocrația din România.
În acest moment ne mințim singuri, chiar săptămânile trecute am fost contactată de un cetățean român stabilit cu reședința și cu locul de muncă în Luxemburg care ți-a făcut la ambasadă un pașaport. Funcționara de acolo l-a sfătuit, în mod corect, să solicite un pașaport obișnuit, nu unul CRDS.
Având în vedere aceste aspecte, ținând cont că ne apropiem de sfertul secolului XXI, având în vedere bazele de date aflate la dispoziția autorităților române, vă solicit să vă coordonați și să rezolvați această problemă a pașapoartelor CRDS, care afectează foarte mulți români cu domiciliul în străinătate. Chiar este atât de necesară existența adresei complete de domiciliu în actele de identitate?
Vă rog să țineți cont că foarte mulți cetățeni din România au o reședință diferită față de adresa din cartea de identitate.
Îmi exprim speranța și convingerea că Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Afacerilor interne vor găsi cea mai bună soluție pentru cetățenii români cu domiciliul în străinătate.

Deputat Mirela Furtună, PSD Tulcea