STATISTICĂ: 14 accidente rutiere grave soldate cu decesul unui număr de 5 persoane
ActualitateDezvaluiri 27 aprilie 2020 D.C.
În perioada 23 – 26 aprilie a.c., Poliţia Rutieră Tulcea a desfăşurat, pe raza județului, acţiuni pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și conștientizarea participanților la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulație.
Din datele statistice a rezultat că, în perioada 01.01. – 23.04.2020, pe drumurile deschise circulaţiei publice din judeţul Tulcea s-au produs 14 accidente rutiere grave (cu 2 mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut) soldate cu decesul unui număr de 5 persoane (cu 2 mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut) şi rănirea gravă a altor 13 (- 2 față de aceeași perioadă a anului trecut).
Principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere grave au fost: alte preocupări de natură a distrage atenția ( în cazul unui număr de 4 accidente), conducerea sub influența băuturilor alcoolice ( pe fondul căreia s-au produs 2 accidente) și viteza (în cazul unui accident),abateri bicicliști, căruțași și pietoni (14 accidente).
Obiectivele acțiunii au fost: creşterea vizibilităţii poliţiei rutiere, prin prezenţa activă a polițiștilor pe sectoarele de drum cu risc rutier ridicat din mediul rural și urban; combaterea conducerii pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa alcoolului și a celor care nu dețin permis de conducere; respectarea regimului legal de viteză; combaterea deplasării neregulamentare a pietonilor pe drumurile publice; respectarea normelor rutiere de către bicicliști, pietoni și căruțași .
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 306 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 252.185 de lei și au reținut 36 de permise de conducere. Totodată, polițiștii au constatat o infracțiune la regimul circulației rutiere.
Poliţiştii le recomandă conducătorilor de vehicule să respecte normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau vehicule, de asemenea folosirea centurii de siguranță obligatorie, să circule cu o viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, să evite depăşirile riscante, iar pentru un plus de siguranţă, să păstreze distanţa în mers între vehicule.