Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Tulcea reaminteste angajatorilor, ca potrivit Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, acorda lunar angajatorilor, pentru fiecare ucenic încadrat o sumă în cuantum de 1.125 lei.
Ucenicia reprezintă formarea profesională realizată la locul de muncă în baza unui contract de ucenicie, pentru persoanele cu vârsta de peste 16 ani.
Paşii de urmat pentru angajatorii care doresc să organizeze ucenicie:
– comunicarea locurilor de muncă vacante de către angajatori (completare formular tipizat şi se depune la AJOFM Tulcea);
– întocmirea contractului de ucenicie: se încheie obligatoriu în formă scrisă, în limba română şi se înregistreaza în termen de 20 de zile la Inspectoratul Teritorial de Munca Tulcea; durata contractului este determinată între 1 şi 3 ani, funcţie de nivelul de calificare, pentru dobândirea competeţelor profesionale ale ucenicului. Prin contractul de ucenicie, ucenicul se obligă să se pregătească profesional şi să muncească pentru angajatorul care se obligă să îi asigure plata salariului şi toate condiţiile necesare formării profesionale.
Contractul de ucenicie cuprinde şi următoarele clauze referitoare la: denumirea calificării pe care urmeză să o dobândească ucenicul; denumirea furnizorului de formare care desfăşoară programul de formare profesională de ucenicie la locul de muncă; numele coordonatorului de ucenicie şi calificarea acestuia (desemnarea coordonatorului revine angajatorului din cadrul personalului propriu); locul/locurile în care se desfăşoară activitatea de formare profesională; durata necesară pregătirii teoretice şi practice prin ucenicie la locul de muncă; obligaţii suplimentare ale angajatorului; obligaţiile ucenicului; alte clauze.
– încheierea convenţiei cu AJOFM Tulcea – pentru fiecare ucenic angajat in baza unui contract de ucenicie, angajatorului i se acorda suma de 1125 lei/lună, pe toată durata programului de ucenicie. Convenţia se încheie în termen de 30 zile lucrătoare de la data expirării perioadei de probă cuprinse în contractul de ucenicie. Angajatorul depune următoarele documente: actul de identitate al ucenicului; contractul de ucenicie înregistrat la ITM; dispozitie de repartizare in munca.
– finalizarea programului de ucenicie – se realizează conform legislaţiei în vigoare privind formarea profesională a adulţilor (OG 129/2000, cu mofificările şi completările ulterioare). În urma examenului de absolvire, ucenicul primeşte un certificat de calificare cu recunoaştere naţională.
Paşii de urmat pentru persoanele care doresc să devină ucenici:
- înregistrarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în evidenţa AJOFM Tulcea, pe baza următoarelor documente: actul de identitate (original şi copie); acte de studii şi calificare (original şi copie); adverinţa medicală din care să rezulte că persoana este aptă de muncă sau are eventuale restricţii medicale;
• solicitarea privind participarea la un program de ucenicie – persoana înregistrată la AJOFM depune o cerere (model tipizat)
Pentru accesarea acestor facilitati puteti beneficia de asistenta din partea personalului specializat al AJOFM Tulcea, la sediul agentiei din str. Grigore Antipa nr.10.