ŞTEFAN COMAN şi SĂRBĂTOAREA DOBROGEI

Cu ŞTEFAN  am colaborat prima dată în 1993. Atunci, el a făcut prima ediţie a Festivalului „Peştişorul de Aur”, iar eu , din partea presei, mă ocupam de prezentarea evenimentului şi de publicitatea lui în ziarul „Delta”, la care lucram atunci. Nu am păstrat legătura, dar atunci l-am cunoscut. I-am urmărit evoluţia şi ce a făcut  cu „Peştişorul de Aur”, la ale cărei ediţii am participat mereu. Mi-a plăcut mult ce a făcut. Atunci festivalul încă era „mic”, era la început,dar iată,  a ajuns un mare festival internaţional de folclor al copiilor. Ansamblul Baladele Deltei, condus de Ştefan Coman a luat medalia de argint la Festivalul Internaţional de la Dijon, care este o carte de vizită extraordinară.

Împreună cu colegul meu, regretatul gazetar Adrian Vasile, am hotărât să reînviem sărbătoarea revenirii Dobrogei la patria – mamă, pe 14 Noiembrie, sărbătoare care nu se mai ţinea, lumea cam uitase bine de ea. Cu excepţia muzeului din Tulcea, care mai făcea câte un simpozion, mai organiza o conferinţă etc., nimeni nu mai făcea nimic. În Constanţa, cel puţin, ziua era total ignorată.

„Dobrogea, bine ai venit acasă!”

Ne-am hotărât astfel să scriem în ziarul nostru despre 14 Noiembrie, să popularizăm faptele de atunci şi importanţa evenimentului, organizând noi sărbătoarea pe care am văzut-o ca pe un mare spectacol folcloric, în Piaţa Civică, cu intrare liberă şi cu cei mai mari interpreţi de folclor ai momentului, atât din România, cât şi din Republica Moldova şi Timocul sârbesc, unde există români. Totodată, la fiecare ediţie, pe lângă acest mare spectacol, mai organizam expoziţie de documente de arhivă, referitoare la Războiul de Independenţă şi la revenirea Dobrogei, pentru care colaboram cu Arhivele Naţionale (Bucureşti şi Tulcea), precum şi un simpozion la care invitam  istorici de marcă, aceştia ţinând conferinţe la Sala „Mihail Kogălniceanu” a Consiliului Judeţean. Pentru spectacol ne-am hotărât să apelăm la Ştefan Coman, care avea experienţă şi cunoştea ce avea de făcut incomparabil mai mult şi mai bine decât ştiam noi. L-am abordat prin august; ne-am întâlnit cu totul întâmplător. Eu cu Adrian discutaserăm despre această poveste. Am stat de vorbă, el a fost de acord şi am făcut un mic plan. Plan de care ne-am ţinut şi pe care l-am îmbogăţit. Şi aşa a apărut în 1998 fructul acestei prime colaborări în trei: Adrian Vasile, Ştefan Coman şi eu.

Prima ediţie a festivalului care, de atunci, poartă numele „Dobrogea, bine ai venit acasă!”. Împreună am făcut cinci ediţii, până în 2002, cred.  Planul nostru urma nişte etape. Prima era ca noi – o societate comercială, la început, pe urmă am înfiinţat o fundaţie care se numea „Galeriile Acum” -, deci un O.N.G. să facă ediţiile de început, apelând la sponsorizări de la firmele locale, dar şi la finanţări de la instituţiile publice – Primăria Tulcea, Consiliul Judeţean, urmând să mărim treptat contribuţia acestor două instituţii până când acestea să preia în sarcina anuală susţinerea acestei sărbători. Sărbătoarea nu era a unui O.N.G., ci a întregii Dobroge, în primul rând a Tulcei. Trebuia ca instituţiile cu şefi aleşi de către locuitori să se ocupe de asta. Ceea ce am şi reuşit să facem; Primăria şi C.J. a preluat-o în buget şi-n planurile anuale, dar mult mai modest ca atunci când am organizat noi sărbătoarea. De fapt, se rezuma la depunerea de coroane şi la un spectacol de folclor, pe care, cu mijloace proprii, îl mai susţine Ştefan Coman. Şi alte instituţii s-au alăturat: şcoli şi licee, Institutul de Cercetări Eco – Muzeale. La  sărbătorirea zlei de 14 Noiembrie au concertat artişti precum regretatul Liviu Vasilică & ansamblul său, „Teleormanul”, Ioan Bocşa, Nicolae Furdui Iancu, Sava Negrean Brudaşcu, Laura Lavric, Sofia Vicoveanca, Grigore Leşe, grupul „Ethnos”din Republica Moldova ,  Slobodan – Marcovici Bâz, lăutar român (pe atunci în vârstă de peste 70 de ani) din Valea Timocului, Draghi Dimitrievici Cârcioabă (de aproape 50 de ani), iar al treilea era un adolescent (la Tulcea a împlinit 18 ani) – Iavor Ciokevic, pe care l-am ţinut aici un an, ca să-şi lucreze vocea cu un profesor de la Seminarul Teologic; băiatul a locuit la internatul Liceului Economic, ne-a ajutat domnul Liviu Lucan, şi mai cânta când îl lua Ştefan Coman cu ansamblul lui pe la câte un concert. Cu excepţia lui Nicolae Furdui Iancu, care-şi aducea trupa lui (cei patru instrumentişti), aproape toţi artiştii de mai sus – mai puţin ardelenii – au cântat cu orchestra „Baladelor Deltei”.

 Ziua Dobrogei, zi naţională

Ani de zile am făcut mai multe demersuri. Ideile intră destul de greu, sparg bariere destul de rigide: a fost adoptată această sărbătoare. În opinia mea, numele oficial al acestei sărbători este unul nefericit, Ziua Dobrogei. Ziua de 14 Noiembrie nu este o zi a Dobrogei, ci o sărbătoare naţională cel puţin la fel de importantă, după părerea mea, ca 24 Ianuarie sau 1 Decembrie. Fiecare defineşte o etapă a idealului naţional. Oricum, bine că s-a trecut la oficializarea acestei zile, a fost un efort de câţiva ani, din 1998. În sfârşit, Dobrogea este – şi formal – acasă! Sărbătoarea s-a ţinut în permanenţă din 1879 până în 1947, participau oficialităţile, venea Regele. După aceea a fost mai dificil… La sărbătorirea a 50 de ani de la 14 noiembrie 1878, a fost editată o antologie de texte. Sunt două cărţi mari pentru Dobrogea: una este a lui M. D. Ionescu, „Dobrogea în pragul veacului al XX – lea” (1904), a doua este „Dobrogea 50 de ani de viaţă românească”, apărută în 1928. Din 2011 –2012  constănţenii sărbătoresc şi ei ziua de 14 Noiembrie. După ce Asociaţia „Galeriile Acum” s-a retras din organizare, din mai multe motive, a rămas ca Fănică să ducă mai departe acest steag al Zilei Dobrogei, iar Ştefan Coman o ţine conştiincios de atunci, marcând acest moment. Împreună am iniţiat, dar el s-a ocupat de demararea Festivalului Păstoritului, de la Sarighiol de Deal, care anul acesta mi se pare că este la a XIII – a ediţie. Am mai făcut şi alte acţiuni culturale mai mici.     Tot la capitolul „colaborări” intră şi un proiect transfrontalier Republica România – Republica Moldova, încheiat în 2015, unde ne-am întâlnit cu artişti de aici şi de acolo; împreună cu Fănică Coman am fost invitaţi, la Chişinău, la o emisiune culturală unde am vorbit despre Tulcea şi legăturile culturale dintre noi şi moldoveni; unul dintre obiective era şi editarea unui ziar Ziarul Cultural de Tulcea, ceea ce s-a şi realizat.

Dan ARHIRE