Studiu D.A.P.S. : Cum au devenit zeci de tulceni persoane fără adăpost

Pentru a înţelege mai bine fenomenul persoanelor abandonate şi fără adăpost (P.AF.A.), în cadrul Centrul Social de Urgenţă  „PHOENIX” a fost realizat un studiu privind descrierea şi problemele persoanelor fără adăpost care au beneficiat de servicii în perioada 01 ianuarie 2016 –    31 decembrie 2016, în care s-a urmărit aceeaşi structură ca şi în cercetările realizate în anii precedenţi, respectiv 2011-2015.

„Grupul ţintă este reprezentat de persoanele fără adăpost din Municipiul Tulcea, identificat ca urmare a accesării serviciilor sociale din cadrul CSUP.  Studiul s-a realizat pe un eşantion de 129 persoane, rezultat în urma excluderii persoanelor despre care nu se deţin date suficiente, deoarece au părăsit centrul înainte de a se efectua ancheta socială şi a altor persoane care au beneficiat de servicii pentru o perioadă prea scurtă, din diverse motive“ spune Stefana Zibileanu, directorul Directiei de Asistenta si Protectie Sociala Tulcea.

Distribuţia pe sexe

„Analizând distribuţia PAFA pe sexe, se constată că doar 19,37% din numărul total de beneficiari este reprezentat de către femei, pe parcursul anului 2016 solicitând servicii în cadrul centrului 104 bărbaţi şi 25 femei. Acest aspect a fost constatat şi în Studiile efectuate în anii 2010 – 2015.

Considerăm că numărul de bărbaţi fără adăpost este mai mare decât cel al femeilor fără adăpost din cel puţin câteva motive:

– pe de o parte, datorită comportamentului adoptat de bărbaţi după un eşec (alcool, resemnare);

– pe de altă parte, datorită sentimentele rudelor, care sunt mai tolerante în cazul femeilor, mai ales dacă acestea au şi copii în îngrijire;

– legat de copii, mamele fără adăpost care au copii până în 2 ani, sunt instituţionalizate în centre maternale“.

Vârsta

Persoanele care au solicitat servicii în cadrul CSUP au vârsta cuprinsă în intervalul  16- 80 de ani. Analizând sub aspectul vârstei persoanelor de sex masculin care au beneficiat de serviciile C.S.U.P., se constată că ponderea o reprezintă segmentul de vârstă între 46 şi 60 ani, fiind cazate 38 de persoane, următoarele categorii de vârstă fiind cea a persoanelor între 26 şi 45 ani, fiind cazate 27 persoane, respectiv cea a persoanelor peste 60 ani, fiind cazate 29 persoane, cea mai scăzută pondere fiind cea a tinerilor între 18 – 25 de ani, fiind solicitate serviciile centrului de către 10 persoane.

Analizând sub aspectul vârstei persoanelor de sex feminin care au beneficiat de serviciile C.S.U.P., se constată că ponderea o reprezintă segmentul de vârstă peste 60 de ani, fiind cazate 11 persoane, următoarea categorie de vârstă fiind cea a persoanelor cu vârsta între 16 şi 25 ani, fiind cazate 9 persoane, cea mai scăzută pondere înregistrând-o categoriile de vârstă dintre 46 – 60 ani, fiind cazate 2 persoane, respectiv 26 – 45 ani, fiecare categorie cu câte 3 persoane solicitante.

Distribuţia P.A.F.A. în funcţie de vârstă şi sex (nr. persoane )

 Starea civilă

În ceea ce priveşte starea civilă, majoritatea PAFA sunt persoane singure. Din totalul de 129 persoane, 53 sunt necăsătorite, 29 sunt divorţate, 15 sunt văduve iar 32 sunt căsătorite.

Concluzia care se poate formula din analiza acestor date este că un procent covârşitor este cel

al PAFA singure, adică 75,19% din totalul beneficiarilor. Această circumstanţă ar putea fi justificată de faptul că într-un cuplu, cei doi îşi acordă suport reciproc şi sunt mai puţine împrejurările în care ambii parteneri s-ar afla în situaţie de urgenţă, de necesitate. Pe de altă parte, având în vedere că aproximativ 29,89% din numărul persoanelor singure sunt divorţate, putem considera că ruptura dintre parteneri constituie un factor favorizant al fenomenului, unul dintre aceştia fiind nevoit să părăsească domiciliul şi traversând astfel o perioadă de incertitudine în ceea ce priveşte spaţiul de locuit.

Cum au devenit persoane fără adăpost

1. Locuinţa

Lipsa accesului la o locuinţă reprezintă cea mai gravă formă de marginalizare socială. Locuinţa stabilă, cel puţin pe termen mediu, oferă sentimentul de siguranţă şi permite desfăşurarea în bune condiţii a celorlalte activităţi cotidiene, de la cele familiale până la cele profesionale şi de timp liber. A nu avea locuinţă este sinonim cu sărăcia extremă şi cu un deficit de mijloace şi oportunităţi.

Aşa cum este de aşteptat, un procent de 63,56% din numărul asistaţilor (82 de persoane) nu au deţinut niciodată locuinţă în proprietate personală, adică au prezentat riscul de a rămâne în stradă cu mult înaintea sesizării şi a instalării efective a acestei situaţii.

Un număr de 29 persoane declară că au deţinut locuinţă, însă au pierdut-o din diverse motive: în urma vânzării imobilului, în urma divorţului, în urma unei înşelăciuni, ca urmare a unui incendiu.

18 persoane deţin locuinţă, motivul pentru care au solicitat acordarea de servicii în cadrul CSUP fiind situaţii temporare de urgenţă – condiţii meteorologice nefavorabile, respectiv ninsori, au pierdut microbuzul, condiţii improprii de locuit, nu mai au dreptul de a locui la adresa în cauză ca urmare a emiterii de către instanţa de judecată a unui ordin de protecţie, conform prevederilor Legii nr. 217/2003.

2. Motivul aflării în stradă

Un procent foarte mare din numărul asistaţilor consideră că motivul pentru care se află în stradă este legat de probleme familiale, urmat îndeaproape de cei care apreciază că situaţia lor se datorează problemelor financiare.

Aceste cauze, deci sunt înregistrate separat (ca urmare a percepţiei respondentului), nu acţionează singular, ci sunt intercorelate. Astfel, ele se completează reciproc, apărând în marea majoritate a situaţiilor două – trei cauze care acţionează împreună: de exemplu, pierderea locului de muncă duce la lipsa resurselor financiare, conflicte familiare, divorţ şi apoi la pierderea locuinţei.

În literatura de specialitate s-a afirmat că starea de PAFA este favorizată de două tipuri de factori:

1. externi, de mediu (pierderea slujbei, lipsa resurselor financiare pentru a plăti cheltuielile locative sau repararea imobilelor distruse, vânzarea locuinţei, faptul de a nu fi avut niciodată o locuinţă proprietate personală, condiţia de orfan sau abandonat…).
2. interni, de personalitate (indivizi ce pot fi uşor influenţaţi, persoane conflictuale sau “certate” cu legea, boală psihică).

 Distribuţia PAFA în funcţie de motivul pentru care se află în stradă

Zona de adăpostire

Importante pentru descrierea modului de viaţă al persoanelor fără adăpost sunt şi soluţiile găsite de acestea privind zonele de adăpostire. Există o dinamică a schimbării locului de adăpostire, astfel că aceeaşi persoană poate apela la mai multe variante în decursul unei perioade de timp relativ scurte. În studiul de faţă ne-am raportat la declaraţiile subiecţilor privind zona în care s-au adăpostit anterior accesării serviciilor CSUP.

–  56 persoane afirmă că erau tolerate în spaţiu la rude, cunoştinţe, prieteni, angajatori;

– 12 persoane se adăposteau în spaţii improprii, dar oarecum protejate şi cu acces limitat: magazii, barăci, colibe, case părăsite în stadiu avansat de degradare;

– 17 persoane se adăposteau în spaţii mai puţin protejate, cum ar fi scări de bloc, subsoluri, parcuri, gară, autogară, grote săpate în pământ, păduri;

– 38 locuiau în chirie, însă datorită problemelor financiare nu mai au cum să suporte costul acesteia;

– 6 persoane menţionează alte situaţii.

Putem face o distincţie între două categorii de persoane fără adăpost:

-fără adăpost vizibil: dorm pe străzi şi în locuri care nu sunt concepute pentru locuire;

-fără adăpost invizibil: trăieşte în condiţii precare sau împreună cu alte persoane, uneori chiar ilegal, ca sa scape de viaţă de pe stradă.

Generic vorbind, se poate face distincţia între persoanele care sunt fără adăpost la propriu şi cele care se află în iminenţa acestei situaţii, care prezintă risc foarte mare de a rămâne fără un acoperiş.

Din prima categorie fac parte persoanele care se adăpostesc în diverse spaţii nedestinate locuirii, precum scări de bloc, gară, parcuri, centrale de distribuire a agentului termic, pieţe, etc.

Celei de-a doua categorii îi sunt caracteristice locuirea la rude, prieteni, cunoştinţe, datorii foarte mari la cheltuielile de întreţinere, etc.

Cele două categorii de PAFA se diferenţiază din punct de vedere al posibilităţilor de reintegrare socială, al strategiilor fezabile la situaţia lor, al nevoilor resimţite şi al serviciilor care le pot fi acordate.

Familie/rude

Ceea ce este comun tuturor persoanelor evaluate, este slabul suport social: nu au rude care să le ajute, sau sunt excluse din familie.

26,35% dintre PAFA afirmă că au rude în municipiu, iar 43,41% au rude în judeţ, însă nu ţin

legătura cu acestea şi chiar dacă menţin legătura, situaţia socio-materială a acestora nu le permite să le ofere ajutor.

28,68% au rude în alte județe sau în străinătate şi nu mai ţin legătura cu acestea, iar restul respondenţilor declară că nu au rude.

Distribuţia PAFA în funcţie de rude/familie

Studii

Structura după nivelul de instruire indică resurse educaţionale  foarte scăzute: 61,98% dintre respondenţi nu au studii sau au absolvit numai şcoala primară sau generală.

 Distribuţia PAFA în funcţie de nivelul de instruire

Vechimea în muncă

Avându-se în vedere posibilităţile extrem de reduse de a verifica informaţiile furnizate de respondenţi cu privire la vechimea înscrisă în carnetul de muncă, răspunsurile la această întrebare nu pot fi foarte concludente.

Un procent destul de mare nu a lucrat niciodată, respectiv 27,90%. Referitor la activitatea prestată, atât pe piaţa legală cât şi pe piaţa nevizibilă (la negru), se poate constata că 58,13% din rândul beneficiarilor participanţi la cercetare fie nu au vechime în muncă, fie au o vechime mică (până în 10 ani).

De cele mai multe ori, beneficiarii s-au îndreptat către locuri de muncă la negru, nesigure, sezoniere şi prost plătite. Motivele pentru care au preferat să acceseze piaţa la negru au fost: lipsa cerinţelor de studii şi calificare, posibilitatea de găzduire, lipsa obligativităţii de a plăti taxele către stat, lipsa de informare cu privire la repercusiunile acestui stil de viaţă.

Distribuţia PAFA în funcţie de vechimea în muncă (legală sau fără forme legale)

69 de persoane afirmă că nu au niciun fel de calificare, iar 60 afirmă că sunt calificaţi în meserii care nu au o largă căutare pe piaţa muncii. Din totalul beneficiarilor care au calificare, doar un procent foarte mic este apt de muncă, însă toţi au manifestat grave probleme legate de alcool, ceea ce îi face incompatibili în meseria în care s-au calificat.

Statut ocupaţional

Din totalul de 129 persoane, 74 sunt apte de muncă, iar 55 persoane sunt inapte de muncă.

1. Persoanele apte de muncă

Grupul persoanelor apte de muncă de sex feminin este slab reprezentat şi nu se pot formula concluzii: au existat 11 femei apte de muncă, dintre care doar o singură persoană lucrează, iar celelate 10 sunt fără ocupaţie, fiind în prezent în căutarea unui loc de muncă.

PAFA apte de muncă de sex masculin sunt în număr de 63, dintre care doar 14 lucrează, iar celelate 49 sunt fără ocupaţie, fiind în prezent în căutarea unui loc de muncă.

În general, PAFA apte de muncă deţin carnet de muncă, însă vechimea înscrisă este foarte mică.

2. Persoanele inapte de muncă

Din totalul de 14 femei inapte de muncă, 9 sunt persoane vârstnice, iar 6 sunt încadrate în grad de handicap.

În ceea ce priveşte bărbaţii inapţi de muncă, aceştia sunt în număr de 41 şi prezintă următoarele probleme: 10 persoane beneficiare de pensie la limită de vârstă, 20 persoane care beneficiază de indemnizaţie de handicap, 5 persoane beneficiare de pensie de invaliditate, 2 persoane au vârsta sau îndeplinesc condiţiile de pensionare, 2 persoane au probleme încadrabile în grad de handicap dar nu au obţinut încă acte de la specialist, 2 persoane se află în incapacitate temporară – recuperare după boală sau alte situaţii.

Venituri

55,81% din totalul beneficiarilor nu deţin venituri. Restul beneficiarilor deţin venituri foarte mici, care limitează posibilităţile de accesare a unei locuinţe şi de asigurare a unui trai decent.

Distribuţia PAFA în funcţie de veniturile pe care le deţin

Acte de identitate şi stare civilă

Lipsa actului de identitate creşte gradul de dificultate în care se află persoana respectivă, limitând accesul la o serie de drepturi cum ar fi solicitarea unui sprijin material din partea autorităţilor, accesarea unui spaţiu de locuit, reinserţia pe piaţa muncii, înscrierea la un medic de familie, exercitarea dreptului de vot, etc.

În cursul anului 2016 pentru 36 de persoane s-au efectuat demersuri pentru punerea în legalitate si obținere a actelor de identitate (CI./ CIP) iar pentru 21 de persoane au fost sprijinite în vederea obținerii certificatelor de naștere.

Medic de familie Din totalul respondenţilor, 63 beneficiari afirmă că nu sunt înscrişi la medicul de familie, în timp ce 46 declară că au medic de familie.

Alte aspecte

35% dintre PAFA evaluate au probleme psihice şi sunt în tratament la medicul psihiatru ori

au recomandarea de a se adresa unui medic psihiatru, însă nu s-au prezentat la o astfel de evaluare.

91% dintre beneficiarii participanţi la cercetare consumă frecvent alcool în cantităţi foarte mari şi declară că nu au ajuns în situaţia respectivă exclusiv din cauza consumului de alcool, ci consumul de alcool este o reacţie a vieţii mizere din stradă. În oricare dintre circumstanţele descrise, consumul de alcool scade şansele persoanei de a depăşi situaţia de nevoie.

56% din totalul beneficiarilor afirmă că au antecedente penale sau figurează cu amenzi.

96% din persoanele participante la cercetare aveau la data prezentării în CSUP un aspect neîngrijit.

51% din beneficiari au fost recomandaţi de către SJU şi trasportaţi la sediu cu ambulanţa, având toate analizele efectuate la zi. Restul beneficiarilor s-au prezentat la sediul CSUP singuri şi au aflat de serviciile noastre în urma discuţiilor cu alţi beneficiari sau din presă, ori au fost îndrumaţi la centru de către poliţie sau alte instituţii.

Analiza problemelor PAFA înscrise în CSUP în anul 2016

Fenomenul PAFA este foarte complex şi este locul de întâlnire a unor probleme sociale diverse. Astfel, în stradă se pot identifica, pe lângă persoane care nu au efectiv un adăpost şi victime ale violenţei domestice, bătrâni cu probleme de orientare spaţio-temporală, copii fugiţi de acasă sau proveniţi din fostele Case de copii, bolnavi psihici pe care familia nu-i mai primeşte, foşti infractori care nu mai au sau nu se mai pot întoarce la familie, familii evacuate din locuinţă, persoane din diverse regiuni în căutarea unui loc de muncă, etc.

Problemele general valabile identificate pe parcursul studiului indică neacoperirea unor nevoi de bază:

– lipsa veniturilor;

– posibilităţi reduse de accesare a unei locuinţe, ca urmare a lipsei veniturilor;

– lipsa hranei;

– lipsa actelor de identitate/stare civila;

– sănătate precară/nu figurează în evidenţele niciunui medic de familie;

– lipsa de informare privind contractarea altor drepturi sociale, cum ar fi indemnizaţie de handicap, pensie de invaliditate, etc.;

– lipsa acceptării caracterului indezirabil al situaţiei în care se află;

– consum de alcool.

Persoanele fără adăpost raportează o incidenţă îngrijorătoare a situaţiilor deviante (consum frecvent de alcool, probleme psihiatrice, provocarea sau menţinerea episoadelor de agresivitate, exagerarea conflictelor).  Alungarea şi agresarea este o experienţă trăită de majoritatea beneficiarilor.

Capacitatea de integrare profesională a persoanelor fără adăpost este deosebit de redusă din mai multe cauze: au o stare de sănătate precară, majoritatea au un nivel scăzut de instruire, cei mai mulţi nu au nici o calificare, nu au acte de identitate.

Având în vedere aspectele listate, la care se adaugă necazurile vieţii în stradă (riscurile, lipsa condiţiilor necesare păstrării unei igiene minime), este de înţeles de ce majoritatea nu lucrează deloc. Integrarea profesională presupune, în cazul lor, acoperirea nevoilor de bază de hrană, adăpost şi acces la tratamente medicale. Soluţiile propuse de PAFA pentru rezolvarea situaţiei lor au vizat exact acoperirea nevoilor de bază.

Este foarte greu să generalizăm problemele pe care le resimt PAFA. Cazuistica existentă în cadrul centrului între anii 2010-2016 ne-a permis identificarea unor probleme specifice, în funcţie de categoria de persoane beneficiare, astfel:

Persoane vârstnice

Prezenţa acestui segment de PAFA se datorează faptului că persoanele vârstnice reprezintă cea mai vulnerabilă categorie a populaţiei, datorită atât stării de sănătate, dar şi stării de dependenţă- imposibilitatea de a se gospodări şi a se întreţine singure, lipsa de informaţie, neadaptarea la condiţiile pe care le impune societatea prezentă, restrângerea responsabilităţilor şi creşterea sentimentului de inutilitate socială, subaprecierea capacităţilor.

Persoanele vârstnice necesită îngrijire şi supraveghere pentru a-şi putea realiza activităţile zilnice (igienă, îmbrăcat, alimentat, deplasare, eliminări, menţinerea relaţiilor sociale).

Nevoia de îngrijiri medicale primare şi de specialitate, costurile ridicate ale medicamentelor sunt alte probleme pe care le aduc în discuţie persoanele vârstnice.

Singurătatea, abandonul, gradul scăzut de implicare a familiei, lipsa de suport afectiv-

emoţional, nevoia de petrecere a timpului liber într-un mod activ, reticenţa faţă de serviciile socio-

medicale specializate datorită lipsei de obişnuinţă cu aceste tipuri de servicii sunt probleme ale vârstnicilor fără adăpost identificate de către personalul CSUP.

Persoane apte de muncă, fără ocupaţie

Una dintre cele mai mari probleme a PAFA apte de muncă este nivelul de instruire foarte scăzut, ceea ce constituie o piedică în căutarea unui loc de muncă. Doar 42,63% din rândul beneficiarilor apţi de muncă au absolvit o şcoală profesională sau liceul, un procent însemnat fiind reprezentat de persoanele care au absolvit doar gimnaziul.

Din rândul PAFA apte de muncă se constată că cel mai mare procent este format din persoane cu media de vârstă cuprinsă între 53 de ani şi vârsta de pensionare, aceasta reprezentând categoria de vârstă cu speranţa cea mai redusă privind reinserţia pe piaţa muncii şi găsirea unei locuinţe. De regulă, angajatorii motivează că vor persoane mai tinere.

Alte piedici în găsirea unui loc de muncă sunt reprezentate de nivelul de calificare şi experienţa deţinută în domeniul în care persoanele sunt calificate.

Oferta salarială foarte mică este o problemă care limitează foarte mult posibilitatea accesării unei locuinţe. Chiriile sunt foarte mari iar cheltuielile de întreţinere depăşesc posibilităţile financiare ale unui angajat cu un salariu minim pe economie.

Persoane cu probleme psihice

Din totalul beneficiarilor, 35% prezintă probleme psihice, majoritatea cazurilor fiind deosebit de grave, caracterizate prin dezorientare spaţio-temporară, episoade de agresivitate şi violenţă aparent nejustificate, stări depresive.

Astfel de cazuri sunt foarte greu de instrumentat, începând de la necesitatea supravegherii şi îngrijirii permanente, până la greutăţi în culegerea datelor, obţinerea actelor de identitate, stare civilă sau a actelor medicale, întocmirea dosarelor pentru obţinerea altor drepturi sociale.

Părinţi singuri cu copii în întreţinere

O trăsătură specifică a persoanelor fără adăpost este aceea că au în îngrijire copii minori, lucru care consideră că le limitează soluţiile de acces la o locuinţă, le îngreunează reinserţia pe piaţa muncii sau le pun în imposibilitatea de a se interna în spital în cazul în care au nevoie de analize, intervenţii, tratamente.

Părinţii singuri cu copii în întreţinere îşi justifică lipsa locului de muncă prin faptul că nu au cu cine să lase copiii şi declară că îşi găsesc foarte greu o locuinţă în chirie, întrucât proprietarii nu acceptă familii cu copii.

Pe parcursul anului 2016, la sediul C.S.U.P. s-au prezentat şi au beneficiat de serviciile centrului două persoane de sex feminin, împreună cu câte un copil fiecare.

Dificultăţi în reintegrarea socio – profesională. Factori care favorizează permanentizarea fenomenului PAFA

 Este necesară o distincţie între diferite tipuri de persoane fără adăpost, vorbind despre: un grup de persoane fără adăpost care se află temporar în stradă sau se află în risc de a-şi pierde adăpostul  şi un grup ciclic al persoanelor fără adăpost, format din persoanele care se află de mai mulţi ani în stradă. Locuirea în spaţii improvizate este un element care susţine cronicizarea fenomenului PAFA.

Reinserţia socială şi profesională este cu atât mai dificilă cu cât PAFA se află de mai mult timp în această situaţie. Grupul ciclic de PAFA adoptă strategii specifice de supravieţuire în stradă şi nu mai răspunde pozitiv la măsurile incluzive. Ei consideră că singurele nevoi pe care le au sunt asigurarea adăpostului pe perioada sezonului rece şi a hranei.

În derularea demersurilor de soluţionare a cazurilor s-au întâlnit diverse dificultăţi:

– beneficiarii nu suportă regimul din centru, sunt obişnuiţi să trăiască în grup, în comunitatea lor şi cu prietenii pe care şi i-au format, iar sursa siguranţei lor este că se ajută reciproc,

– unii beneficiari nu au deprinderi de viaţă independentă, ceea ce limitează posibilităţile lor de reinserţie socială şi întârzie apariţia rezultatelor

– supraîncărcarea celorlalte servicii de asistenţă socială, care în unele cazuri reprezintă singura soluţie pentru  beneficiar (de exemplu centrele DGASPC pentru persoane vârstnice şi cele de recuperare neuro-psihică nu au mai avut locuri vacante spre finalul anului 2015)

– în instrumentarea unor cazuri care au domiciliul în judeţ sau în alte judeţe apar dificultăţi de colaborare cu primăriile de domiciliu. Acestea fie întocmesc greu documentaţia solicitată, fie o întocmesc superficial sau deloc. Motivele în aceste situaţii pot fi lipsa unor servicii înfiinţate pentru PAFA, lipsa de resurse umane specializate şi lipsa de resurse financiare.

– lipsa de continuitate a intervenţiei din cauza situaţiei socio-economice (condiţiile de accesare a locuinţelor sociale presupun criterii inaccesibile pentru PAFA, nu există stabilitate pe piaţa muncii, nu există locuinţe de tranzit pentru tineri, etc).

– supraîncărcarea spitalelor (în special a secţiilor de psihiatrie, cardiologie), motiv pentru care se dispune externarea unor pacienţi cu afecţiuni grave sau tratarea lor ambulatorie, deşi au nevoie de supraveghere şi de îngrijiri medicale

– lipsa unor instituţii care să acorde servicii de îngrijire de lungă durată (spitale de bolnavi cronici, cămine spital, etc)

– lipsa de voinţă şi de colaborare a persoanelor dependente de alcool pentru înscrierea în programele de dezalcoolizare.

Centrul Social de Urgenţă  „PHOENIX” este prevăzut cu un număr de  12 funcţii, din care, în cursul anului 2016, 11 erau încadrate, respectiv 4 îngrijitori, 4 paznici, un asistent social, un psiholog şi un şef centru, un post fiind vacant, respectiv un asistent social.

Centrul Social de Urgenţă “PHOENIX” (C.S.U.P) este un serviciu comunitar aflat în subordinea Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială Tulcea, fără personalitate juridică, înfiinţat prin proiectul iniţiat în cadrul Programului de Interes Naţional “Combaterea excluziunii sociale a persoanelor fără adăpost prin crearea de centre sociale de urgenţă”, selectat şi aprobat prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse nr. 705/26.09.2006.

Înfiinţarea Centrului Social de Urgenţă „Phoenix” are ca scop sprijinirea persoanelor fără adăpost care se află în stradă de o perioadă lungă de timp, precum şi a persoanelor şi familiilor cu sau fără copii, care şi-au pierdut locuinţa din diverse motive (incapacitate de plată a cheltuielilor de întreţinere, abuzuri, escrocherii, înşelăciuni, jafuri, tâlhării, etc.), cerşetori, vagabonzi, adolescenţi proveniţi din centrele de instituţionalizare care după împlinirea vârstei de 18 ani nu au o locuinţă, persoane private de libertate care după ispăşirea pedepsei sunt lipsite de adăpost, persoane victime ale traficului de persoane.

Obiectul de activitate al centrului îl constituie acordarea în mod gratuit de servicii sociale specializate în conformitate cu standardele generale de calitate şi individualizate potrivit nevoilor specifice şi reale ale fiecărui beneficiar, menite să asigure prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale situaţiilor de risc care au generalizat marginalizarea sau excluderea socială a persoanelor în cauză.