Cunoscută scriitoare Suzan Mehmet şi-a lansat sâmbătă la nivel naţional cea mai recentă carte- „Sophia “. Evenimentul a avut loc la Bucureşti în cadrul salonului de carte Bookfest 2013, cartea fiind prezentată de Cosmin Perta.
Joi 6 iunie, de la ora 17, la Casa Avramide, va avea loc şi lansarea oficială la nivel judeţean.
“Fiecare duminică era o sărbătoare în casa familiei Achim. De ani de zile, doamna îşi primea cu regularitate musafirii, iar în aburul acelor cafele povestite îndelung, după mese îndestulate şi pretenţioase, întâlnirile deveneau mai tot timpul prilej de confesiune, ori de polemici, de simple dezbateri, sau chiar dispute efervescente pe diverse teme politice. Evident, total curgea pe un ton cât se poate de cordial, cu un pahar de coniac alături, fără ranchiuni şi fără miză. Casa de pe strada Livezii devenise pentru prietenii şi rudele Achimilor un fel de salon aristocratic apărut ca o oază în tumultul şi nebunia Capitalei, şi-a unei lumi aflată permanent în schimbare, instabilă, rece, ba chiar neprincipală.” (fragment din romanul Sophia)
De acelaşi autor:
Capital de Toleranţă – mai 1998, editura Curtea Veche
Ieri bisect – mai 1999, editura Curtea Veche
Eul dement – iulie 2000, editura Curtea Veche
Sau nu – 2001, editura Curtea Veche
Leş Maux au Coeur – oct, 2006, Fil d’Ariane Editeur, France
Vortex – 2008, editura Ex ponto