Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

PRIMA ETAPĂ DE SELECȚIE LA FLAG DELTA: PROIECTE ÎN VALOARE DE PESTE 3,5 MILIOANE EURO, DECLARATE ELIGIBILE
Asociația Grup Local pentru Pescărie Durabilă în Delta Dunării – a încheiat cu succes selecţia proiectelor declarate admise în urma finalizării procedurilor de evaluare pentru Măsura 3 – Guvernanță locală, Inovare, Promovarea bunăstării sociale și a patrimoniului istoric și cultural al zonei din cadrul Strategiei Plan de Dezvoltare Locală... Mai mult ...
Încă trei proiecte aprobate prin Programul Național de Dezvoltare Locală pentru Județul Tulcea
Recent, au fost avizate documentațiile și au fost încheiate contracte de finanțare pentru încă trei obiective de investiții prevăzute a fi realizate în județul Tulcea în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală 2017 Cea mai mare sumă repartizată unei unități administrativ teritoriale din județul nostru prin Programul Național de... Mai mult ...
LISTA OBIECTIVELOR FINANŢATE PRIN PNDL: IATĂ CE PROIECTE SE REALIZEAZĂ ÎN LOCALITATEA TA
Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) începe implementarea etapei a doua a Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), prin care vor primi finanţare toate proiectele eligibile ale administraţiilor publice locale. Astfel, a fost încheiată analiza de specialitate cu privire la alocările de fonduri din cadrul programului şi au... Mai mult ...
ADIO PROIECTE: DELTA DUNĂRII SE SUFOCA SUB INCOMPETENŢA CONDUCERII A.R.B.D.D
Proiecte de zeci de milioane de sunt pierdute de managementul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării după ce fostul guvernator Baboianu a dormit ca pelicanul pe dosare, în timp ce actualul guvernator Malin Muşetescu se uită la ele ca pelicanul la poartă noua…sau la buget…. Din păcate şi alte proiecte sau... Mai mult ...
Lansare proiect „Strategia Ocupării”
TULCEA, 30 APRILIE 2015 ASOCIAȚIA VALORI DOBROGENE în parteneriat cu  INFOTRUST-DESIGN S.R.L. Anunţă lansarea oficială a proiectului strategic POSDRU/183/5.1/S/151891 „STRATEGIA  OCUPĂRII” Proiectul îşi propune „.Consolidarea abilităților de căutare,  identificare și angajare pe un post de muncă compatibil cu interesele și profilul personal, pentru un număr de minim 181 persoane... Mai mult ...
Contracte de finanțare prin FLAG DELTA, semnate la Tulcea
Vineri 27 iunie, la sala Dobrogea din cadrul Consiliul Județean Tulcea a avut loc semnarea contractelor de finanțare pentru proiectele selectate de Asociatia Grup Local pentru Pescărie Durabila in Delta Dunarii.  Din această asociație fac parte Consiliul Județean, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării precum și alți parteneri privați. Cuantumul... Mai mult ...