Probabil că niște consilieri la fel de incompetenți i-au scris actualului președinte Victor Tarhon o prezentare ce nu stă în picioare la o scurtă analiză.Bineînțeles, oricine are cât de cât o experiență în administrația publică se tăvălește pe jos de râs la citirea acestuia și bănuiesc sincer că nici măcar Tarhon nu a avut timp să îl corecteze, fie chiar a trecut serios la cultivarea propriului cult al personalității, ceea ce ar fi destul de trist pentru un om care în urmă cu ceva timp parca mai avea oarece simț al realității…
Tarhon ne spune cum nu a avut el timp să dea mâna cu tulcenii deoarece a fost implicat în toate cele 171 de proiecte de care beneficiază județul nostru în acest moment.Vorba unui prieten, ciupește-mă că asta ne-a umplut de proiecte pe care nu le vede nimeni. Sigur, probabil va zice că este vorba de proiecte pe hârtie ce așteaptă finanțarea, de cele câteva zeci de mii de euro dați pe la diverse reviste ca să promoveze imaginea președintelui, într-adevăr, proiecte ce se pun la număr indiferent de cât de idioate ar fi.
Nici o vorbă despre angajații Consiliului Județean, „idioții“ ăia care nu fac nimic și pentru care s-au cheltuit zeci de mii de euro pentru un audit care să stabilească cine și cum muncește în instituție, deși datele semănau ca în oglindă cu un raport realizat gratuit de auditorii Consiliului Județean….
Nici o vorba, măcar despre persoanele care au scris la aceste proiecte, câte or fi ele,de unde, pe toate le-a făcut Tarhon, vă dați seama cum stătea săracul nopți la rândul să așeze până și hărtiile în dosare, să corecteze, totul de unul singur.Boala asta are un nume….
Mai departe, gândirea lui Tarhon ar face să se ia cu mâinile de cap orice om cu oarece cunoștințe în zona economico-financiară: „În perioada 2008-2012 Consiliul Județean Tulcea a devenit cel mai mare investitor din județ!!!“.
Bravos Tarhoane, tâmpenie mai mare cu care să te și lauzi nu am auzit.Deci recunoști că nu ai fost în stare să aduci un investitor privat care să creeze locuri de muncă, firme serioase care să bage bani în județ, nimic…doar bani de la buget, investiți cu dragoste în firmele prietene ce fac donații la partid și în campania electorala a cui? Exact , a aceluiași tovarăș Tarhon!
Deci marea brânză Tarhoniană este că patru ani a cheltuit cu spor banii contribuabililor și atât.Păi asta putea să facă și băiețelul ălala fel de grășuț de a fost președinte pentru o zi, ba chiar părea mai cinstit așa, nu cred că și-ar fi tras și zeci de panouri cu numele lui pe străzi doar pentru că a reușit să cheltuie bugetul, fără să atragă măcar un leu din investiții private.
În fine, cu ultima gogoașă cu care se împăunează singur într-un material dictat consilierei plătită tot cu bani publici,tovarășul Tarhon o scrântește rău de tot pentru un personaj ce se laudă de zor că s-ar pricepe la administrație publică, ba chiar se face de răs ca lumea. Legat de problema inundațiilor din 2010, mai exact de pericolul potențial de la Grindu, tovarășul Tarhon se autointitulează „salvatore de la patria“, precizând că el a depus eforturi extraordinare pentru a împiedica dinamitarea digului,„tocmai pentru că asta ar fi însemnat, de fapt, o catastrofă în adevăratul sens al cuvântului pentru localitățile riverane digului“.
Rahat electoral cu apă rece, cum zice vorba veche…Și dacă nu i-ar fi rușine, chiar și el ar recunoaște ce nu poate nega, deoarece legea precizează clar că „Prefectul este preşedintele Comisiei judeţene, respectiv al Comisiei municipiului Bucureşti şi a sectorului agricol Ilfov, de apărare împotriva dezastrelor“.
Dar probabil că tovarășul Tarhon se bazează pe creduli, pe oameni care nu cunosc legislația, că e campanie și proștii îl cred pe cuvânt, cînd de fapt el nu avea nici un cuvânt de spus iar decizia îi aparținea în totalitate prefectului Vasile Gudu, care dealtfel și-a făcut atunci treaba, iar acum Tarhon ar vrea să-și asume meritele.Cam ăsta este personajul, dezgolit de minciuni și aberații, așa cum dealtfel cei care lucrează în administrație îl știu bine, atât de bine încât știu de mult cu cine vor vota în loc de „la revedere“!