TENSIUNE LA BABADAG: „Ne amenință că acest oraș va fi doar al lor și va fi oraș țigănesc “
ActualitateDezvaluiri 1 mai 2018 D.C.
O stare conflictuală indusă de agresivitatea unor clanuri de romi din Babadag ține sub teroare multe familii ce refuză să le cedeze acestora imobilele deținute. După metode „clasice “, ţiganii caută să profite de slăbiciunea oamenilor în vârstă, vânând familiile izolate sau lipsite de apărarea, intimidând prin metode uneori la limita legii, până când reușesc să se extindă, pe modelul invadatorilor, pas cu pas.
„Aceste metode sunt practicate de aproape 4 ani de zile, timp în care au început cumpărarea de imobile cât mai aproape de centrul orașului. Permanent ne amenință că acest oraș va fi doar al lor și va fi oraș țigănesc. Vă menționez că m-am adresat în scris atât Poliției Județene Tulcea, cât și Poliției Oraș Babadag, domnului Primar al Consiliului Local Babadag, dar remarc faptul că măsurile luate de dumnealor nu dau roade “reclamă un bărbat din Babadag.
STUDIU DE CAZ: „TERORIZAT ÎN PROPRIA CURTE “
Unul dintre băbăienii asaltați de clanurile de romi locuiește pe strada Oituz și are 54 de ani.
„Am avut o vizită neanunțată a unor cetățeni români – de etnie rromă, care strigau întruna la poarta domiciliului meu. I-am atenționat că nu doresc să stau de vorbă cu domniile lor și i-am rugat cuviincios să plece. Aceștia au plecat într-un târziu mai departe.
În aceeași zi, la ora 12.30, a intrat în curtea mea persoana numită SALI IAȘAR, împreună cu alte 5 persoane tot de etnie rromă, pe care nu îi cunosc decât din vedere. Acesta a bătut în geamul termopan de foarte multe ori, insistând să ies afară din casă. L-am atenționat să iasă din curtea mea, pentru că altfel anunț Poliția Oraşului Babadag pentru violarea domiciliului meu. Am ieșit afară din casă după ce am anunțat organele de Poliție, solicitându-le sprijinul și am insistat ca aceste persoane să iasă afară din curte. Aceștia mi-au transmis verbal, inclusiv Sali Iașar, că eu nu voi mai locui la acest imobil, deoarece ei au cumpărat alt imobil în alt loc și eu voi fi evacuat de ei din actualul imobil. De asemenea, îmi arătau că începând de la imobilul meu și până cât vezi cu ochii vă fi al rromilor, al clanului lor.
Am anunțat Poliția Oraș Babadag, respectiv pe domnul Agent Șef Adj. de Poliție Procop Viorel Teodor. Acesta a venit într-un final la ora 12.50 și a luat legătura cu persoanele implicate care se aflau la un domiciliu la 150 m distanță, pe care l-au cumpărat în urmă cu aproximativ un an. Nu știu ce a vorbit cu ei, eu fiind în stradă, în fața porții împreună cu vecinul de vis-a-vis,… vecinul A… și M, care au văzut și asistat la incidentul menționat mai sus “povestește bărbatul din Babadag, care a sesizat aceste aspecte autorităților “.
ALTE CAZURI CONCRETE DE CETĂŢENI TERORIZAȚI
„Persoane de etnie rromă au intrat prin efracție în imobilul doamnei I.M., în vârstă de 78 ani, agresând-o fizic, furându-i bunuri din casă, actualmente, după o lungă spitalizare, aflându-se la rude în Tulcea. Din 3 în 3 zile mașini pline cu cetățeni de etnie rromă opresc și întreabă vecinii dacă stăpâna casei a revenit și dacă vinde casa. Așa procedează aceste persoane pentru a obține imobilul pe care și-l doresc.
S. V., are permanente divergențe cu vecinii dumneaei de etnie rromă care au cumpărat recent casa în vecinătatea locuinței dumneaei, aceștia aruncând cu pietre după fiii dumneaei care pleacă la serviciu cu bicicletele, fiind de nenumărate ori loviți cu pietre. Poliția, deși este chemată pentru faptele lor, cetățenii de etnie rromă nu se potolesc “.
Fapte ca cele mai sus prezentate sunt numeroase, de agresiune, de tâlhărie, de furturi, pe mine personal amenințându-mă în continuare și mă fluieră, mă huiduie, fac gesturi obscene ori de câte ori ies pe poarta imobilului meu.
Doamna H.C. femeie văduvă, în vârstă de 82 de ani, vecină pe o stradă lăturalnică de domiciliul meu, are zilnic probleme de agresivitate permanente cu scopul de a obține cumpărarea imobilului dumneaei la prețul impus de aceștia, lucru practicat cu toți vecinii “.
Autoritățile spun că acțiunile reclamate de cetățeni sunt la limita legii, până acum cei care au intrat în curtea cetăţeanului reclamant fiind sancţionaţi cu avertisment.
De teamă probabil, cetăţenii preferă să facă petiții și mai rar să formuleze plângeri penale, spun autoritățile, după ce aceste probleme semnalate la Babadag au fost discutate.
„Există o stare conflictuală, acolo unii cetăţeni au ales să vândă casele către persoane de etnie romă, deoarece au plecat din oraș, altele s-au trezit acum vecini cu acestea și nu sunt obișnuite cu modul de comportament al noilor vecini. Cei care au luat bani au fost mulțumiți și au plecat, cei care au rămas au rămas cu beleaua pe cap, cu noii vecini care se comporta tipic. Lumea nu prea depune plângeri, de teamă, iar în aceste cazuri, nici noi nu putem interveni “spun cei ce se ocupă cu ordinea publică.
„Noi am discutat aceste probleme, am convocat factorii cu responsabilități de profil, am cerut ca pentru aplanarea conflictelor și detensionarea situației să se facă simțită în zonă prezența forțelor de ordine, să se intensifice patrulările și chiar să se discute mai des cu toate persoanele din zona respectivă, în scop de prevenire a escaladării unor conflicte “a declarat prefectul Lucian Furdui.