TENTATIVĂ DE OMOR LA SULINA
Actualitate 28 ianuarie 2015 D.C.
Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, a dispus la data de 26.01.2015, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul RAȚĂ RADU NICU, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor.
Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale s-a stabilit că, la data de 25.01.2015, în jurul orei 14:00, inculpatul RAȚĂ RADU NICU, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, a lovit persoana vătămată DAMIAN ALEXANDRU care se deplasa pe str. a III-a din Sulina cu un corp contondent ( toporișcă), în zona capului, cauzându-i fracturi craniene, cu înfundare de os occipital și punându-i în primejdie viața.
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, la data de 26.01.2015, s-a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului RAȚĂ RADU NICU.
La data de 27.01.2015 dosarul cauzei a fost trimis la Tribunalul Tulcea, cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile, faţă de inculpat, propunere care a fost admisă.