TEODORESCU: „CONGRESUL A FOST O DEMONSTRAŢIE DE UNITATE ŞI FORŢĂ“
ActualitatePolitica 21 aprilie 2013 D.C.
Delegaţia organizaţiei judeţene PSD Tulcea la Congresul naţional din 19-20 aprilie, desfăşurat la Sala Palatului, a fost alcătuită din 94 de persoane.
Preşedintele Horia Teodorescu spune că reuniunea a fost practic o demonstraţie de unitate şi forţa a PSD: „A fost un succes şi era normal să fie aşa, am demonstrat că suntem un grup unit, că nu sunt probleme în interiorul PSD şi că degeaba se chinuie unii să ne dezbine. Mă bucur că poziţia domnului preşedinte Ponta a fost reconfirmata, el este alături de judeţul Tulcea, ne-a promis şi a oferit sprijin pentru Tulcea, recent a aprobat o sumă mare de bani pentru lucrările de apărare împotriva inundaţiilor şi iată că se pare că am scăpat uşor anul acesta de ape, a fost de acord cu mai multe iniţiative legate de rezolvarea unor probleme ale judeţului Tulcea, el ne-a promis că va susţine acest judeţ special şi zona Deltei şi iată că se ţine de cuvânt “.
Şi ceilalţi delegaţi tulceni au fost mulţumiţi de modul în care s-a desfăşurat congresul PSD.
„A fost o atmosferă deosebită, călduroasă, că între prieteni, chiar a fost un eveniment reuşit, poate şi din cauză că nu au existat tensiuni, dispute care să depăşească anumite limite, aşa este în tabăra învingătorilor “a declarat şi deputatul Ion Bălan.