Trenul Regal va ajunge la Tulcea pentru a marca 85 de ani de la intrarea primului tren în orașul de pe malul Dunării
ActualitateDezvaluiri 18 iulie 2023 D.C.
În anul 2023 se împlinesc 85 de ani de când primul tren a ajuns în orașul Tulcea pe calea ferată care a legat această capitală de judeţ, „poartaׅ“ de acces în Delta Dunării, de rețeaua feroviară națională. În urma solicitării CJ Tulcea privind sprijinul în promovarea turismului și a istoriei feroviare în zona de nord a Dobrogei, sub înaltul patronaj al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, este organizat evenimentul „85 de ani de la intrarea primului tren în Orașul Tulcea“ în cadrul festivalului Delta Waves, eveniment cu ocazia căruia va fi inaugurată faleza din Tulcea.
Evenimentul are ca scop promovarea tradițiilor feroviare, implicarea interactivă a personalului din sistemul feroviar şi a unor specialişti din acest sector în procesul de informare corespunzătoare a opiniei publice despre istoria feroviară. La scară largă, întregul eveniment al municipiului, cât şi evenimentul feroviar au ca scop promovarea națională şi internațională a turismului în zona Dobrogei de Nord și a valorilor culturale ale acestei zone. În cadrul manifestării vor fi organizate concerte, expoziții de fotografii vechi, proiecții de filme de arhivă și prezentări de meşteşuguri tradiționale.
Atracția principală a evenimentului „85 de ani de la intrarea primului tren în Orașul Tulcea“ va fi Trenul Regal, care va sosi în gara de pe malul Dunării, în dimineața de 28 iulie și va putea fi vizitat până pe 30 iulie, de către persoanele interesate.
În interiorul Gării CFR Tulcea va fi organizată o expoziție de fotografii vechi de pe linia Medgidia – Tulcea.
Ultima dată, Trenul Regal a ajuns în Dobrogea în data de 15 iunie 2018 și s-a oprit în gările Fetești, Cernavodă, Medgdia și Constanța. A fost marcată astfel împlinirea a 140 de ani de la unirea Dobrogei cu România și 160 de ani de la începerea lucrărilor liniei de cale ferată Cernavodă – Constanța.
Scurt istoric al liniei ferate Medgidia – Tulcea
Linia 804, Medgidia – Tulcea a fost finalizată pe 25 martie 1938, după inaugurarea ultimei porțiuni dintre Babadag și Tulcea. Tulcea era ultimul oraș reședință de județ de pe teritoriul actual al României, care nu era legat prin cale ferată de restul țării.
Studiile complete până la Tulcea s-au terminat în anul 1914. Paralel cu studiile au fost începute și lucrările de construcție, pornind de la Medgidia, în primăvara anului 1911, iar în anul 1912 au ajuns până la Cogealac la km. 55,400.
În iunie 1923 a apărut primul jurnal al Consiliului de miniștri, prin care se acorda pentru construcția liniei Hamangia-Babadag un credit de 30.000.000 lei. În august, în urma licitației pentru terasamente şi lucrări de artă s-a decis că ar fi mai avantajoasă executarea terasamentelor cu soldați, iar pentru lucrările de artă s-a publicat o a doua licitație.
La data de 1 octombrie 1925 a fost dată în exploatare și porțiunea Târgușor – Dobrogea- Babadag. Lucrările au fost din nou întrerupte și reluate în anul 1935, când s-a ales alt traseu decât cel inițial. Proiectul tunelului Cataloi, lung de 950 metri, construit în anul 1916 în proporție de 20%, care ar fi ușurat coborârea traseului spre Tulcea, a fost abandonat.
După patru ani, la data de 25 martie 1938, a fost inaugurată și ultima porțiune a liniei Medgidia – Tulcea, între Babadag și Tulcea.
Biroul Mass Media