Trifon Belacurencu îşi prezintă realizările din mandatul de senator pe anul 2013
ActualitatePolitica 24 decembrie 2013 D.C.
„La sfârşitul acestui an consider că am o obligaţie faţă de cetăţenii din judeţul Tulcea, pe care îi reprezint, să-i informez cu privire la realizările mele din Parlament în 2013.
În calitate de senator am reuşit să promovez câteva iniţiative legislative în interesul cetăţenilor din judeţul Tulcea şi am adresat o serie de interpelări şi întrebări cu privire la problemele specifice ale tulcenilor.
Realizări:
- Am promovat o iniţiativă legislativă prin care consiliile locale din comunele Crişan şi Maliuc să poată abţine drepturi de proprietate asupra unor platforme, iniţiativă care le oferă posibilitatea de a acorda ulterior loturi în vederea construcţiei de case tinerelor familii. Iniţiativa a trecut de Senat şi acum se află la comisia juridică din Camera Deputaţilor care a promis că va susţine această iniţiativă după realizarea lucrărilor cadastrale pentru suprafeţele în cauză.
- Am promovat o iniţiativă legislativă prin care Consiliul Judeţean Tulcea a primit în administrare un teren pentru realizarea obiectivului de investiţii „Miniport în localitatea Murighiol”. Realizarea obiectivului va duce la punerea în valoare a potenţialului turistic al zonei şi creşterea nivelului de trai al locuitorilor.
- Am redactat, alături de colegii din Tulcea, o iniţiativă privind legea apiculturii.
- Am promovat o nouă propunere legislativă de modificare a legii pensiilor privind reintroducerea drepturilor pentru grupa I şi a II-a de muncă.
- Am iniţiat singur, sau împreună cu alţi colegi, 23 de propuneri legislative.
- Am redactat şi transmis un număr de 7 interpelări şi 6 întrebări adresate miniştrilor şi Primului-Ministru pentru a rezolva probleme concrete ale persoanelor din judeţul Tulcea.
De exemplu: mărirea numărului de curse ale SC Navrom Delta SA în Delta Dunării; situaţia furnizării energiei termică în municipiul Tulcea, legea insolvenţei personale; problema desfiinţării Judecătoriei Măcin şi a Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin.
- Am adresat două interpelări Ministerului Muncii în legătură cu aplicarea dispoziţiilor legale cu privire la stabilirea dreptului de ieşire la pensie în sensul includerii în baza de calcul a punctului de pensie a veniturilor obţinute prin lucru în acord global sau ore suplimentare, venituri pentru care s-au reţinut contribuţii la asigurările sociale.
În viitorul an vă promit că mă voi lupta în continuare pentru interesele dumneavoastră şi vă rog să nu ezitaţi să mă contactaţi cu privire la unele probleme specifice.
Urez tulcenilor sărbători fericite şi multă sănătate tuturor! “
Senator Trifon Belacurencu