Trimis în judecată după ce a încercat să omoare un bărbat în cimitir
Actualitate 18 septembrie 2012
S-a întâmplat în aprilie, în cimitirul din Vişina (comuna Jurilovca), pe fondul beţiei.
În după – amiaza zilei de 22 aprilie 2012, Gheorghe Luca a bput bin e cu un verişor, a dormit la el, iar a doua zi s-a dus la o mătuţă, unde au continuat să bea. Pentru că era Paştele Morţilor, au ajuns şi în cimitir, acolo unde calul care îi adusese până acolo a alergat şi a distrus mormintele.
Un bărbat de 70 de ani le-a spus că este păcat să distrugă mormintele, astfel că cei doi l-au ameninţat cu un cuţit.
„Pe fondul consumului de alcool, inculpatul Luca Gheorghe şi vărul său s-au supărat pe victimă şi i-au aplicat câteva lovituri, îmbrâncind victima. Deoarece bătrânul le-a spus că îi va reclama la poliţie, pentru a-i speria, Luca Gheorghe a luat din căruţă un cuţit. Cu acest obiect vărul inculpatului a încercat să ameninţe şi să speria bătrânul. Nemulţumit că vărul său nu este prea hotărât să aplice o corecţie victimei, inculpatul Luca Gheorghe a luat cuţitul din mâna vărului său şi cu acest obiect a aplicat bătrânului două lovituri în partea superioară a abdomenului, provocându-i plăgi hepatice perforante şi o hemoragie majoră“, spune procuror Laura Subţirelu.
Inculpatul a plecat, mai apoi, şi a furat şi bicicleta victimei. Vărul inculpatului a rămas însă în cimitir şi de pe telefonul mobil al victimei a cerut ajutor la Serviciul de Urgenţă 112, încercând să oprească sângerarea până la sosirea ambulanţei. Ulterior s-a stabilit de câtre specialiştii medico-legali că viaţa victimei a fost pusă în primejdie.
„Luca Gheorghe a fost reţinut pentru 24 de ore de câtre procuror, iar în cursul zilei de 25.04.2012 a fost prezentat Tribunalului Tulcea cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 29 de zile, dată de la care cercetările s-au desfăşurat cu inculpatul în stare de arest preventiv. Cauza a fost trimisă, spre competentă soluţionare, Tribunalului Tulcea“, mai spune procuror Laura Subţirelu.