In urma cercetărilor efectuate de polițiștii Biroului de Poliție Rutieră din cadrul Poliției Municipiului Tulcea sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, față de bărbatul de 35 din municipiul Tulcea implicat în accidentul rutier produs în ziua de 23 septembrie în municipiu, Judecătoria Tulcea a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Reamintim că la data de 23.09.2015, în jurul orei 17.59, Biroul Poliției Rutiere din cadrul Poliției Municipiului Tulcea a fost sesizat cu privire la faptul că pe strada Mahmudiei din municipiu, într-o curbă la dreapta, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unor persoane și avarierea a două autovehicule.
Din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri ajunși la locul accidentului a rezultat faptul că o autoutilitară a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, care circula regulamentar.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a doi tineri cu vârste de 23, respectiv 24 de ani, precum și avarierea în proporție de 50% a ambelor autovehicule.
Întrucât, imediat după producerea accidentului, ocupanții autoutilitarei au părăsit locul faptei, polițiștii au început imediat activitățile de investigare și au reușit la scurt timp identificarea unuia dintre ocupanți, respectiv un minor de 14 ani. Din cercetări a mai rezultat și faptul ca la momentul producerii accidentului rutier, în autoutilitară se mai afla un bărbat de 35 de ani și un alt minor.
În cauză s-a întocmit dosar penal, iar cercetările continuă în vederea clarificării tuturor aspectelor legate de producerea accidentului.