TULCEAN DE 17 ANI,ARESTAT: A VIOLAT UN COPIL DE 7 ANI
Actualitate 21 noiembrie 2013 D.C.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus, la data de 19.11.2013, începerea urmăririi penale faţă de minorul D.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi viol, ambele în formă continuată, cât şi infracţiunea de corupţie sexuală.
Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că minorul D.D., de 17 ani, în perioada din prima jumătate a lunii octombrie 2013, l-a luat şi ţinut de mai multe ori, fără drept, la locuinţa sa pe minorul de 7 ani, B. A.–M., cu care, prin constrângere şi în mod repetat, a întreţinut relaţii sexuale fără voia acestuia, iar în noaptea de 16/17.10.2013, în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu minorul de 7 ani, a asistat şi fratele victimei, B. Ş.–A., de 12 ani.
La data de 19.11.2013 Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a dispus reţinerea inculpatului minor D.D. şi a solicitat arestarea preventivă a acestuia, pe o perioadă de 19 de zile, solicitare care a fost admisă de instanţa de judecată, urmând ca cercetările să fie continuate în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele şi stabilirii răspunderii penale.