Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Tulcean trimis în judecată pentru tentativă de omor Tulcean trimis în judecată pentru tentativă de omor
  Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus prin rechizitoriu trimiterea în judecată a inculpatului PALADE MIHAI sub aspectul săvârşirii infracţiunii... Tulcean trimis în judecată pentru tentativă de omor

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus prin rechizitoriu trimiterea în judecată a inculpatului PALADE MIHAI sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor.

Din probatoriul administrat în cauză în faza de urmărire penală, a rezultat faptul că în seara zilei de 11.01.2014, în jurul orelor 17,30, inculpatul PALADE MIHAI l-a înjunghiat cu un cuţit de bucătărie, în mod repetat, în zona abdominală şi în alte zone ale corpului pe D.I., de 44 de ani. Leziunile produse au pus viaţa victimei D.I. în primejdie, iar pentru salvarea acesteia a fost necesară o intervenţii chirurgicală într-o unitate medicală specializată.

La data de 11.01.2014, faţă de PALADE MIHAI s-a luat măsura preventivă a reţinerii, iar la data de 12.01.2014 s-a solicitat Tribunalului Tulcea arestare acestuia, cerere care a fost admisă, dată de la care cercetările au fost continuate cu inculpatul în stare privativă de libertate.

Cauza a fost trimisă, spre competentă soluţionare, Tribunalului Tulcea.