TULCEANUL CARE ŞI-A INCENDIAT SOŢIA, TRIMIS ÎN JUDECATĂ
Actualitate 25 noiembrie 2013 D.C.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului STAVERE GHEORGHE sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav.
Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că în seara zilei de 29.09.2013, în jurul orelor 20,40, pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice şi al unui conflict spontan ce a avut loc în locuinţa comună, alimentat de acţiuni provocatoare repetate ale victimei, inculpatul STAVERE GHEORGHE a turnat o sticlă cu benzină pe corpul şi îmbrăcămintea soţiei sale, după care i-a dat foc cu o brichetă, victima suferind arsuri pe 15% din suprafaţa corpului.
La data de 30.09.2013, faţă de STAVERE GHEORGHE, s-a luat măsura preventivă a reţinerii.
În cursul zile de 1.10.2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 29 de zile, cerere care a fost admisă, dată de la care cercetările au fost continuate cu inculpatul în stare de arest preventiv.
Cauza a fost trimisă, spre competentă soluţionare, Tribunalului Tulcea.