URMĂTOAREA STRATEGIE I.T.I. VA VIZA STRICT REZOLVAREA PROBLEMELOR DIN ZONA DELTEI DUNĂRII
ActualitateDezvaluiri 14 aprilie 2019 D.C.
Zona Deltei Dunării va beneficia de fonduri europene cu destinație specială pe toate problemele ce necesită rezolvare, probleme semnalate de administrația locală, investitori și populație, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu. Practic, spune Teodorescu, se dorește ca pe viitoarea programare I.T.I. (Investiții Teritoriale Integrate), strategia să se axeze strict pe zona Deltei Dunării.
„Având în vedere nevoile deltei, noi, cei de la Tulcea, vrem să realizăm o upgradare a strategiei de dezvoltare a Deltei Dunării, respectiv pe Instrumentul Teritorial de Investiții pentru perioada de finanțare viitoare. Aceasta va fi strict pe Delta Dunării, fără finanțări pe infrastructură mare, ci pentru rezolvarea tuturor problemelor deltei. Vom avea nevoie de susținerea dumneavoastră în relaționarea cu Banca Mondială, pentru upgradarea acestei strategii pe trei zone importante: dezvoltarea turismului, a pescuitului și a agriculturii numai pe arealul Deltei Dunării și al municipiului Tulcea. Delta este populată, trebuie să avem grijă de oamenii deltei, trebuie să găsim metodele prin care acești oameni să aibă un standard de viață normal “, a declarat președintele Horia Teodorescu.
„Delta are nevoie de decolmatări, lacuri în care eu pescuiam cu tata când eram mic, aveau metri adâncime, acum au 40 de centimetri, din care jumate noroi! Unde să mai crească pește, e normal că totul moare, e nevoie de bani, de aceste fonduri europene pentru rezolvarea problemelor pe care ARBDD nu e în stare să le rezolve “a declarat Dan Verbina, președintele Asociației Federației Producătorilor de Pește din Delta Dunării.
„Cererile de finațare pe proiecte în Delta Dunării sunt în creștere, am constatat și la sesiunile deschise pe FLAG, când numărul solicitărilor a depășit bugetul alocat. Avem mulţi investitori serioși care deja sunt familiarizați cu instrumentele de finanțare și cred că e bine că vom avea o alocare mare direct pentru zona Deltei, prin I.T.I. “qa declarat Valentin Moldoveanu, managerul FLAG Delta- Asociația Grup Local pentru Dezvoltare Durabilă în Delta Dunării.