Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

VARZA BUGETARĂ: GOSPODARUL HOGEA, DEFICIT DE 9 MILIOANE DE LEI! VARZA BUGETARĂ: GOSPODARUL HOGEA, DEFICIT DE 9 MILIOANE DE LEI!
Bugetul elaborat de specialiştii Primăriei Tulcea prevede din start un deficit de 9 milioane de lei, în condiţiile în care taxele au fost indexate... VARZA BUGETARĂ: GOSPODARUL HOGEA, DEFICIT DE 9 MILIOANE DE LEI!

Bugetul elaborat de specialiştii Primăriei Tulcea prevede din start un deficit de 9 milioane de lei, în condiţiile în care taxele au fost indexate cu 16,05%.
Manager bun, după cum se vede, primarul Hogea va apela cu siguranţă la un nou credit, negociat probabil tot de el, împrumuturile plătite cu dobânda de populaţie fiind singura variantă de obţinere a banilor de către specialişti de la conducerea municipiului, care de ani de zile nu au reuşit să atragă investitori serioşi în Tulcea.
Cheltuielile totale prevăzute în proiectul de buget sunt de 151.935,10 mii lei în timp ce veniturile sunt de 142.935,10. Din venituri, doar 46.843.000 lei sunt venituri proprii, în rest municipalitatea bazându-se pe mult hulitul Guvern, de la care aşteaptă subvenţii şi alte sume defalcate pentru echilibrarea bugetului.
Primăria a înregistrat plati restante către cei doi furnizori de energie termică, Dalkia şi Energoterm, de peste cinci milioane lei, prilej cu care anunţa că va face alte credite în trimestrul I al acestui an, deci practic, consilierii ar putea fi anunţaţi că deja s-au şi făcut aceste credite…
Printre cheltuieli diverse prevăzute, 45.000 de lei se duc pe amenajarea subsolului Primăriei iar 53.000 pe strategia de dezvoltare, sătui probabil de cea actuală, browniană.

2,5 MILIOANE PENTRU 300 DE SPECTATORI!

Mulţi bani se duc pe creditele contractate, dar şi mai mulţi pe stadionul Delta! Mai exact un milion de lei pentru reabilitare şi modernizare, un alt milion pentru instalaţie de iluminat şi alţi 545.000 pentru reabilitare teren fotbal.În total ceva mai mult de jumătate de milion de euro pentru cei aproximativ 300 de spectatori prezenţi la ultimul meci… Asta în comparaţie cu cei doar 800.000 de lei alocaţi Ansamblului Baladele Deltei, care spre deosebire de fotbal, joacă mai de mult în Liga Campionilor iar de cupe şi promovări nici nu mai e spaţiu de înşirat…
O altă inginerie financiară se pregăteşte la Servicii Publice, respectiv o majorare de capital, în fapt o subvenţionare mascată, de aproape un milion de dolari! Prietenii ştiu de ce…
Prietenii prinşi de Curtea de Conturi că nu prea răspândeau substanţele necesare, vor mai primi peste un milion de lei pentru deratizare. Măcar acum ştim că nu mai este cazul să ne ferim când trec pe stradă cu aparatele respective.
Să nu uităm şi de prevederile ce se bazează pe tulceni, respectiv pe cei ce vor fi amendaţi, aici fiind vorba şi de celebrele caracatiţe, suma prevăzută 1.634.09 mii lei.
Printre alte mărunţişuri Primăria va mai cheltui două sute de milioane, vechi ce-I drept, pe un copiator, va reabilita un coş de fum la liceul Henry Coandă cu doar 165.000 de lei, un fleac de alt milion de lei pentru reconfigurare zona urbană Egreta, şi alţi bani aruncaţi pe ceva ce nici nu aparţine municipalităţii, 180.000 de lei pe un concurs de soluţii remodelare urbană Faleza Dunării. Exact, aceeaşi faleză despre care primarul Hogea declara recent ca: „Despre trecerea falezei la primărie vorbim încă din 1996 de când eram viceprimar şi de atunci am albit. Salut punctul de vedere al vicepremierului Liviu Dragnea, însă după atâţia ani de administraţie în care nici pe vremea miniştrilor care îmi erau colegi de partid nu am reuşit acest transfer de proprietate, nu mai sunt aşa de entuziast când aud că vor să ne dea faleză “.Cu toate acestea, să înceapă concursul, iar pe viitor, tot pe principiul „nu-I a noastră dar ce dacă “, primarul ar putea organiza pe banii tulcenilor şi concursuri de amenajare a falezei din Galaţi, Brăila, sau de ce nu, al falezei din Londra.

Merita mentionat si mega profitul estimat de Transport Public pe anul 2013: 88,92 lei.Brut!

MILIOANE PENTRU PLOMBE SI PAVELE

În ograda tovarăşului Cezar Jipa, la Servicii Publice, acolo unde taxele plătite de tulceni sunt printre cele mai mari din ţară, banii se duc cu folos.220.000 de lei pe întreţinerea şi repararea „numeroaselor “fântâni arteziene din oraş şi mult peste un milion de euro pentru salubritate, probabil doar pentru zona centrală… plus încă jumătate de milion de euro pe întreţinerea spaţiilor verzi, aici intrând şi celebrele panseluţe.În fine, aproximativ două milioane şi jumătate de euro se vor duce din nou pe apa sâmbetei. Pardon, pe reparaţia şi întreţinerea străzilor, plombe, pavele, etc. Da, ştim că aţi mai auzit sau citit asta undeva şi străzile sunt la fel, dar nu-I nimic, vei mai auzi şi citi şi la anu!
 P.S. Vestea bună, ca să glumim trist, pentru plătitorii de taxe care apreciază cheltuielile municipalităţii, este că a fost prevăzută şi suma de 400.000 lei pentru extinderea cimitirului. Da acelaşi cimitir în care recent doi gropari aproape treji îndemnau participanţii la o înmormântare sa îl sune pe primarul Hogea să le astupe groapa, ca ei au rămas prea puţini!