În acest an vor demara lucrările pentru reabilitarea unei porțiuni din DN 22 (E87), șoseaua care leagă Tulcea de Constanța. Este vorba despre varianta ocolitoare a orașului Babadag, sector de drum care preia traficul greu din zonă.
„În urma discuțiilor pe care le-am purtat cu reprezentanți ai Ministerului Transporturilor s-a luat decizia ca acest sector de drum, varianta ocolitoare a orașului Babadag, să intre în reabilitare. Investiția, mult așteptată de toți localnicii, este esențială pentru siguranța cetățenilor“, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
Demersurile privind reabilitarea și modernizarea variantei orașului Babadag au început în anul 2014, iar întârzierea reabilitării a creat nemulțumire în rândul populației, ca urmare a traficului greu care se desfășoară pe acest tronson, periclitând, astfel, stabilitatea locuințelor și producând disconfort locuitorilor din zonă.
Așadar, în urma discuțiilor purtate de Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, cu ministrul Transporturilor, Răzvan Alexandru Cuc și directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Ștefan Ioniță (prezenți la Tulcea la sfârșitul săptămânii trecute), s-a luat decizia ca o parte din DN 22 (E87) Tulcea – Constanța, pe zona variantei ocolitoare, să intre în reabilitare în cursul acestui an.
Facem precizarea că până la această dată a fost elaborată expertiza tehnică a sectorului de drum, în conformitate cu prevederile HG 925/1995 referitor la regulamentul de verificare și expertizare al proiectelor și documentația tehnică DALI în conformitate cu prevederile HG 28/2008, executându-se, totodată, lucrări de întreținere curentă pentru asigurarea circulației rutiere în condiții de siguranță.