Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Victor Tarhon (PMP) atrage atenția că PNL și PSD dau dovadă de dispreț față de voința poporului Victor Tarhon (PMP) atrage atenția că PNL și PSD dau dovadă de dispreț față de voința poporului
Liberalii și social-democrații discută de câteva zile despre organizarea unui referendum de revizuire a Constituției privind stabilirea definiției familiei tradiționale. Un subiect al momentului... Victor Tarhon (PMP) atrage atenția că PNL și PSD dau dovadă de dispreț față de voința poporului

afis_deputat-victor-tarhonLiberalii și social-democrații discută de câteva zile despre organizarea unui referendum de revizuire a Constituției privind stabilirea definiției familiei tradiționale. Un subiect al momentului fierbinte, în viziunea lor, asupra căruia este necesar să se exprime cât mai mulți oameni. Această dezbatere are loc în contextul în care rezultatul referendumului validat în 2009, cu privire la limitarea numărului de parlamentari la 300, nu a fost deloc luat în considerare de actualul legislativ.

Președintele PMP Tulcea, Victor Tarhon, susține că, înainte de a discuta despre un nou referendum, PSD și PNL au obligația morală de a respecta voința din 2009 a poporului care a hotărât reducerea numărului de parlamentari la 300. El este revoltat de pasivitatea parlamentarilor, demonstrată timp de 7 ani, în fața deciziei exprimate de majoritatea covârșitoare a românilor cu drept de vot.

”Aici nu se mai poate vorbi despre indiferență. Este, în mod clar, dispreț. Da, PSD și PNL nu numai că au ales să nu vadă rezultatul și să nu audă strigătul a 7.765.573 de români, dar au avut grijă ca, la alegerile din 2012, numărul parlamentarilor să crească la 554, fiind aproape dublu față de dorința electoratului. Acum ei vorbesc despre un nou referendum. Care este sensul? Oricum nu le-ar păsa de rezultat decât dacă ar fi în interesul lor”, argumentează Victor Tarhon, candidat PMP Tulcea pentru Camera Deputaților.

Tot el aminteste că un legislativ colosal înseamnă, în primul rând, cheltuieli imense pe spatele cetățenilor. De altfel, un număr mai mare de parlamentari nu se traduce neapărat prin eficiență sporită. Din contră, am putea spune, uitându-ne la ultimii patru ani.

Candidatul PMP Tulcea pentru funcția de deputat militează pentru reînnoirea Parlamentului cu oameni onești, cu expertiză afină activității de legiuitor, receptivi la glasul românilor și care cunosc necesitățile țării. In extenso, militează chiar pentru o profesionalizare a calității de parlamentar, însă doar în cazul revenirii la votul uninominal. După 25 de ani de experiență acumulată în administrația locală, Tarhon este pregătit să-i reprezinte pe tulceni și la nivel național, fiind o persoană de acțiune, un profesionist, dedicat oamenilor și comunității! Trebuie amintit că Victor Tarhon a avut dorința și determinarea ca, în calitate de președinte al Consiliului Județean Tulcea, între 2008 și 2012, să asigure implementarea a 179 de proiecte în domenii precum infrastructură, educație, canalizare, construcții, reabilitare termică și nu numai.

Publicitate electorala