VICTORIE TRISTĂ PENTRU DELTA CU FARUL: FOSTUL PREŞEDINTE AL CLUBULUI A DECEDAT
ActualitateSport 18 februarie 2016 D.C.
Cunoscut om de fotbal în zona Dobrogei, Florentin Manolache a decedat joi în urma unei boli necruţătoare.
Fost preşedinte al cluburilor Şantierul Naval Tulcea, Săgeata Năvodari cu care a promovat în prima ligă, şi cel mai recent Delta Dobrogea Tulcea, Florentin Manolache avea 49 de ani.
Din cauza bolii a renunţat la conducerea clubului Delta Dobrogea Tulcea, acolo unde i-a lăsat recent locul fostului portar Cristi Munteanu.
Cu câteva ore înainte de acest trist eveniment Delta Dobrogea a câştigat partidă amicală disputata la Constantă cu Farul, scor 3-1, prin golurile marcate de Grigoraş, Vişan Creţu şi Claudiu Dragu, în timp ce pentru constănţeni a marcat Palimaru.
„Dedicăm această victorie fostului preşedinte Manolache, vom juca şi cu gândul la el şi vrem să promovăm şi pentru el, şi-a dorit acest lucru. Dumnezeu să îl ierte “a declarat managerul clubului tulcean, Cristi Munteanu.