Vizită de lucru a miniștrilor Transporturilor și Finanțelor Publice la șantierul Podului peste Dunăre
ActualitateDezvaluiri 21 august 2019 D.C.
Marți, 20 august 2019, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc și ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici s-au aflat în vizită de lucru pe malul tulcean al șantierului Podului peste Dunăre Tulcea-Brăila, alături de președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, vicepreședintele Dumitru Mergeani și de prefectul Lucian Furdui. Conform asigurărilor date de constructor, la ora actuală se lucrează aproape non stop, cu unele utilaje chiar 24 de ore din 24, lucrările fiind în grafic.
„Eu sunt foarte mulțumit de ritmul lucrărilor. Din punctul meu de vedere, foarte importantă este prezența aici a celor care decid și mă refer la prezența ministrului Transporturilor cât și a ministrului Finanțelor Publice, oameni care sunt interesați ca această investiție să se deruleze foarte repede și la o calitate superioară, pe care ne-o dorim cu toții. Cel mai important, spun eu, este respectarea termenului de punere în funcțiune, lucru de care sunt absolut convins. Cred că suntem deja în avans cu lucrările la această investiție, dorită istoric de dobrogeni și chiar de toată țara“, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
„Proiectul este în grafic, nu este niciun fel de întârziere. Eu nu pot să vin să-i spun unui constructor cum să-și facă lucrarea. El are propriul lui grafic de implementare și este logic să termine mai întâi tot ce ține de lucrări ascunse și după aceea să continue cu elevațiile, cu pilonul podului la suprafață. Vorbim de niște foraje la 50 de metri adâncime, sunt niște utilaje speciale pe care le aduce în șantier. E logic să termine tot ce ține de umplutură, tot ce ține de foraje, după care să se treacă la piloni. Contractul de finanțare a fost semnat pe 29 mai 2019, este transmis la Bruxelles, a fost acceptat să fie introdus pe fonduri europene, s-a trimis studiul de trafic refăcut, a fost acceptat iar acum așteptăm decizia. Este doar o formalitate“, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
De asemenea, ministrul Finanțelor Publice a precizat că nu există nicio problemă din punct de vedere al finanțării lucrării.
„Este important să aibă front de lucru constructorul, să aibă la dispoziție banii de care are nevoie pentru a realiza lucrarea iar noi, cei din administrația centrală și locală, atunci când apar probleme semnalate din partea cetățenilor să le rezolvăm. Aceasta este obligația. Astfel, vom avea un mare proiect în România și în Europa făcut la termen și poate chiar mai devreme decât prezintă graficul de lucru.
De foarte mulți ani de zile s-a întârziat realizarea acestei lucrări, pentru că au fost foarte multe interese în zonă. Uite că să s-au început aceste lucrări, vor fi unii supărați, care vor avea profituri mai mici sau chiar deloc, dar noi, ca țară, vom avea un pod. Nu există nici un fel de problemă financiară, în funcție de nevoile constructorului, orice se discută pentru că este un proiect foarte important, complex, costisitor, unic pentru noi și trebuie realizat“, a precizat ministrul Eugen Teodorovici.