Ziua Campionului la Liceul Teoretic “Ion Creangă”
Actualitate 9 decembrie 2016 D.C.
Vineri, 9 decembrie 2016, la Liceul Teoretic “Ion Creangă” din municipiul Tulcea s-a desfășurat Ziua Campionului, o acțiune de amploare în cadrul căreia au fost premiați 16 sportivi de performanță, foști și actuali elevi ai unității de învățământ.
Prezent la eveniment, vicepreședintele Dumitru Mergeani a dat citire mesajului președintelui Horia Teodorescu și a înmânat diplome și cupe premianților, din partea Consiliului Județean Tulcea.
„Mă simt deosebit de onorat să mă aflu alături de dumneavoastră, astăzi, într-un moment în care unul dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din județul nostru își premiază elevii pentru performanțele sportive obținute în acest an și nu numai.Aș vrea să vă mulțumesc, dragi sportivi, pentru rezultatele pe care județul Tulcea le-a obținut, prin intermediul vostru, rezultate care se datorează, în egală măsură, și profesorilor și, nu în ultimul rând, părinților, care au fost mereu alături de elevi și de școală. De asemenea, vreau să vă asigur de tot sprijinul Consiliului Județean, care a încurajat și va susține întotdeauna performanța sportivă la orice nivel. Permiteți-mi, în încheiere, să vă felicit pe toți pentru rezultate și pentru munca extraordinară pe care o faceți, pentru voi și pentru întreaga comunitate. Sunteți sportivi, sunteți învingători, veți fi niște oameni adevărați! Felicitări!” a transmis Dumitru Mergeani.
La eveniment au fost prezenți, de asemenea reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în promovarea sportului la nivelul județului Tulcea și multiplul campion olimpic Ivan Patzaichin.